Danemarca nu îşi mai permite cheltuieli sociale
Danemarca nu îşi mai poate permite cheltuielile sociale cu care sunt obişnuiţi cetăţenii, din cauza unei creşteri economice mai slabe şi a deficitului bugetar în creştere. Declaraţiile au fost făcute de ministrul danez al Finantelor, Bjarne Corydon. Oficialul a lansat un apel pentru modernizarea statului social, potrivit Money.
"Trăim într-o lume unde competiţia pentru locuri de muncă este globală. Orice ministru de Finanţe care vrea să fie luat în serios trebuie să recunoască această realitate. Se impune modernizarea statului social", a declarat oficialul.
Danemarca a revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru acest an, după o contracţie de 0,2% în primul semestru, şi trebie să reducă cheltuielile sociale pentru a nu pierde respectul investitorilor, a afirmat Bjarne Corydon.
Economia daneză, cu un PIB de 320 miliarde de dolari, a scăzut cu 0,5% anul trecut şi se resimte după încheierea unui boom imobiliar prelungit. În medie, danezii lucrează mai puţin şi câştigă mai mult faţă de cetăţenii altor ţări cu economii dezvoltate, în timp ce unii şomeri din Danemarca primesc ajutoare mai mari decât salariile lucrătorilor necalificati sau cu pregătire redusă.
Un raport prezentat marti de ministerul danez al Economiei arată că aproximativ 250.000 de danezi nu sunt "stimulati economic" să renunţe la ajutoarele de şomaj şi să-şi găsească un loc de muncă. Numărul total de angajaţi din Danemarca, cu norma întreagă şi cu jumătate de normă, este de 2,64 milioane de persoane, potrivit Institutului Naţional de Statistică.