Danemarca va eutanasia toate nurcile din crescătorii de teama unei mutaţii care ar afecta vaccinul anti-COVID
foto: agrointel.ro
Danemarca va eutanasia întregul efectiv de până la 17 milioane de nurci din crescătorii după ce o mutaţie a coronavirusului, identificată la aceste animale, s-a răspândit la oameni, prezentând un risc pentru eficacitatea oricărui posibil viitor vaccin, a anunţat premierul miercuri, transmite agerpres.ro.
Focarele la fermele de nurci au persistat în ţara nordică, cel mai mare producător mondial de blănuri de nurcă, în pofida eforturilor repetate, începând din iunie, de eliminare a animalelor infectate.
Autorităţile sanitare au identificat tulpini de virus la om şi la nurcă ce prezentau o sensibilitate redusă la anticorpi, existând riscul de a afecta eficacitatea viitoarelor vaccinuri, a declarat premierul Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă.
"Virusul care a suferit mutaţii la nurcă poate prezenta un risc pentru eficacitatea unui viitor vaccin", a spus ea.
Exemplare de nurcă au fost sacrificate totodată în Olanda şi Spania după depistarea cazurilor de infectare.
Ministrul Sănătăţii din Danemarca a declarat că aproximativ jumătate dintre cei 783 de danezi infectaţi din nordul ţării, unde se află un număr mare de crescătorii de nurci, au fost infectaţi cu o tulpină de virus provenită din ferme.
Autorităţile au înregistrat cinci cazuri de infectare cu noua tulpină în crescătorii de nurci şi 12 cazuri la oameni.
Efectivele de nurci din Danemarca totalizează între 15 şi 17 milioane milioane de exemplare, au precizat autorităţile.