Daniel Cataraga, luptător mondial. A obţinut în acest an cele mai mari performanţe pentru sportul moldovenesc
Embed:
Daniel Cataraga a obţinut în acest an una dintre cele mai mari performanţe pentru sportul moldovenesc. Luptătorul de stil greco-roman a câştigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de tineret din Polonia, de la Bydgoszcz . Mai mult, el a fost la un pas de podium și la Mondialele de seniori. La competiţia din Paris, Cataraga s-a clasat pe locul 5.
"Este cel mai bun rezultat de până acum. Nu mai câştigasem aur la Mondiale. Felicitările continuă să vină, chiar dacă a trecut ceva timp. Am şi mai multă susţinere şi sunt fericit de acest lucru. Măcar cineva mă apreciază şi mă susţine ca pe viitor să aduc rezultate şi mai frumoase", a declarat Daniel Cataraga, luptător.
Drumul spre aceste succese a fost unul foarte întortocheat, lung şi dificil. Totul a început cu 12 ani în urmă, atunci când Daniel Cataraga a făcut primii paşi în acest gen de sport în localitatea natală, Păruceni din raionul Nisporeni. Chiar la primul său turneu a ajuns până în finală.
"Aşa cum este tradiţia, se desfăşura la noi în sat trânta la cucoş. Am participat şi eu. Am ajuns în finală, dar nu am reuşit să câştig, acolo erau băieţi mai mari, mai bine pregătiţi", a spus Daniel Cataraga, luptător.
Peste câteva săptămâni a devenit campion la un alt turneu de lupte. Talentul lui nu a putut fi trecut cu vederea de antrenori. De atunci şi-a legat destinul de lupte, deşi avea şi alte preferinţe în sport.
"Antrenorul îmi spunea că tu eşti făcut pentru lupte. Eu vroiam la dansuri, îmi plăceau foarte mult dansurile. Mama, ca şi orice părinte, vroia să practic dansurile, pentru că luptele sunt dure", a zis Daniel Cataraga, luptător.
"Când a ajuns în lotul naţional am văzut din start că este un luptător cu mari ambiţii, de mare perspectivă. Are o forţă care nu ştiu de unde a moştenit-o, poate de la părinţi sau din sat de la el. Este foarte talentat. E clar că trebuie de menţinut şi de promovat talentul", a declarat Mihai Cucu, antrenor.
După ce a devenit campion mondial, Daniel Cataraga, ca şi orice sportiv,mai are un vis - cel de a participa la Jocurile Olimpice.
"Vreau cel puţin să mă calific la Olimpiadă şi să obţin, poate, o medalie. Anii trec, am muncit foarte mult şi trebuie de obţinut ceva mai mult", a menționat Daniel Cataraga, luptător.
La precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, în 2014, Cataraga nu a reuşit să se califice dintr-un motiv bizar: nu a făcut greutatea și nu a intrat în categoria necesară.
"Nu am făcut categoria la un turneu de calificare pentru Olimpiada de la Rio. Am fost puţin neorganizat după un program încărcat şi nu mi-au mai ajuns puteri să fac categoria", a declarat Daniel Cataraga, luptător.
Daniel Cataraga mai are în palmares o medalie de argint la Campionatele Mondiale în categoriile neolimpice, câştigată în 2016. Un an mai devreme, el a cucerit medalia de aur la Europenele rezervate sportivilor sub 23 de ani.