Daniel Ioniță susține că UE sprijină Moldova în combaterea pandemiei prin fapte concrete, dar nu cum pretind unii politicieni
Uniunea Europeană sprijină Moldova în combaterea pandemiei prin fapte concrete și nu participă la nicio competiție, așa cum pretind unii politicieni. Această opinie a fost exprimată de ambasadorul României în țara noastră, Daniel Ioniță, în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova. Excelența Sa a menţionat ajutorul de 140 de milioane de euro acordat de UE pentru ţările din Parteneriatul Estic, precum şi cele 87 de milioane de euro care vor fi oferite Chișinăului pentru lupta împotriva COVID-19.
Ioniță a precizat că, în această situație dificilă, relația dintre România și Moldova trebuie să se bazeze pe empatie și solidaritate.
”Dacă vreţi îmi dau jos pălăria de ambasador şi vorbesc ca simplu cetăţean. Eu cred că mai multă empatie faţă de vecini, faţă de aproapele tău, faţă de cel care vorbeşte aceeaşi limbă cu tine şi faţă de acel care simte la fel ca tine cred că ar fi necesar în orice fel de situaţie. În pofida acestei situaţii noi continuăm să lucrăm şi urmărim atent toate declaraţiile care se fac de politicieni”, a declarat Daniel Ioniță.
În cadrul aceleași emisiuni, Daniel Ioniță a subliniat şi ajutorul României. Este vorba despre exportul medicamentelor în ţara noastră, repatrierea moldovenilor din Emiratele Arabe Unite, facilitarea tranzitului pentru mii de cetățeni, precum și a mărfurilor.
Totodată, diplomatul a amintit și despre cei 200 de mii de lei româneşti acordaţi municipiului Chişinău de către Primăria Iași, precum și intenția judecătorului Cristi Danileț de a dona peste 25 de mii de viziere medicilor din ţara noastră.