Daniel Ricciardo a câştigat Marele Premiu al Belgiei la Formula 1
Daniel Ricciardo a câştigat Marele Premiu al Belgiei. Nico Rosberg s-a clasat pe locul doi, iar Valtteri Bottas a completat podiumul. Lewis Hamilton a abandonat cursa.
Piloţii de la Mercedes, Nico Rosberg şi Lewis Hamilton au fost protagoniştii unui nou incident de cursă în Marele Premiu al Belgiei.
Hamilton a avut un start mai bun şi a preluat conducerea cursei după ce l-a depăşit cu uşurinţă pe Rosberg la start, iar Sebastian Vettel a reuşit o manevră similară de pe locul trei. Pilotul echipei Red Bull Racing a încercat o depăşire asupra lui Hamilton în virajul Les Combes, însă a ieşit în decor, iar Rosberg a urcat pe locul doi.
Un tur mai târziu, în acelaşi loc, Rosberg a iniţiat un atac asupra coechipierului său de la Mercedes pentru prima poziţie, însă cei doi s-au acroşat după ce Hamilton a încercat să-i închidă calea.
Germanul a continuat cursa chiar dacă a pierdut o bucată din aripa faţă, însă Hamilton a suferit o pană la pneul stânga-spate şi a fost nevoit să abandoneze.
Daniel Ricciardo a profitat de incidentul celor doi şi a câştigat cursa din Belgia. Australianul a fost urmat de Nico Rosberg şi Valtteri Bottas. Kimi Rakkonen s-a clasat pe locul patru, iar campionul mondial Sebastian Vettel a ocupat doar poziţia a cincea. Nico Rosberg a rămas lider în clasamentul general al piloţilor, fiind urmat de Lewis Hamilton şi Daniel Ricciardo.
Următoarea etapă a Mondialului de Formula 1 va avea pe şapte septembrie, în Italia.
Sport