Dansatorii moldoveni Natalia şi Dan - campionii unei ţări care nu îşi preţuieşte sportivii
Două chipuri frumoase, care vorbesc cu atâta drag despre Moldova, încât te întrebi ce o fi în sufletele acestor tineri care fac sacrificii imense doar pentru a vedea drapelul ţării lor pe el mai înalt catarg. Nu poate fi doar pasiunea pentru sport. La urma urmei, ar putea oricând să plece în altă parte. Şi totuşi rămân şi luptă, pentru încă o medalie, pentru încă un titlu. Este imposibil să nu te gândeşti că oamenii aceştia doi îşi iubesc într-un mod special ţara.
După ce îi cunoşti pe Natalia şi Dan, inevitabil, te simţi mult mai ataşat de colţul acesta de lume. Şi simţi că ai putea face şi tu ceva pentru Moldova. Sunt frumoşi, tineri şi, în fiecare mişcare a lor, simţi o imensă bucurie. Probabil că asta au văzut şi membrii juriului care i-a declarat campioni mondiali la dans sportiv.
În spatele succesului stau însă ore lungi de muncă şi foarte multe neîmpliniri. Pentru că, spun Dan şi Natalia, nu e uşor să fii campionul unei ţări care nu îşi preţuieşte sportivii la adevărata lor valoare.
"Nu avem sponsorizare atât de bună cât ne-am dori, fiindcă foarte multe cheltuieli merg din buzunarul nostru. Pantofii pe care-i cumpărăm şi rochiile şi machiajul, cosmetica, totul este din banul nostru. Plecările, transportul, biletul de avion, totul este din banii noştri", relatează Natalia.
"Peste hotare este un pic diferit, deoarece acolo sunt mult mai interesaţi în sport. Când pleci la competiţii observi sponsori, chiar şi pe hainele dansatorilor pot fi câte doi, trei", adaugă Dan.
Dar, atunci când intră în ring, cei doi tineri se gândesc doar că vin dintr-un colţ de lume
care merită să fie preţuit. Şi sunt mândri de Moldova lor.
"Mulţi cred că dacă eşti din Moldova se consideră ceva mai inferior, în schimb datorită dansului această imagine s-a schimbat. Dacă noi prezentăm Moldova într-o altă ţară totuşi arbitrii atrag atenţia în deosebi pentru că ştiu că perechile din Moldova sunt bune", povesteşte Dan.
Au fost prin multe locuri. Au vizitat ţări bogate, unde sălile de antrenament performante nu sunt o raritate. Şi totuşi, nu vor să plece din Moldova. Asta nu înseamnă că nu şi-ar dori ca lucrurile să se schimbe, aici, acasă. Iubirea pentru Moldova are o motivaţie puternică în sufletele celor doi tineri sportivi.
CAMPANII
- Zdob şi Zdub numărul 7 în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision
- Vezi aici povestea lui Oleg Sîrghi, campion european
- Primul antrenament cu lot complet al Naţionalei Moldovei "spionat" de jurnalişti din Suedia
- La 10 ani a câştigat Campionatul Mondial de dansuri irlandeze
- Peste 30 de mii de dansatori bolivieni au participat la Festivalul anual al Marelui Spirit
- Moldovenii aleg străinătatea pentru că doresc o schimbare, spun cei care au lucrat peste hotare