Dansuri, recitaluri de poezii şi cântece pe malul Nistrului
Peste 100 de copii, ce reprezintă şapte etnii din Moldova, s-au adunat la o tabără de la Vadul lui Vodă, pentru a participa, în următoarele 10 zile, la Festivalul Etniilor. Ei vor prezenta dansuri, recitaluri de cântece şi poezie, vor pregăti şi vor gusta din bucatele tradiţionale. Festivalul are drept scop cunoaşterea şi apropierea etniilor din Moldova.
Copiii vor prezenta tradiţii, cântece şi dansuri din folclorul popular.
"Eu reprezint romii, iar pe data de 24 vom avea ziua romilor. Atunci ne vom prezenta cultura noastră, dansurile, cântecele, bucătăria, costumele, istoria, întreaga viaţă a romilor", spune un participant.
Organizatorii susţin că această acţiune are drept scop să dezvolte la copii sentimentul de toleranţă.
"La tabără sunt copii din diferite grupuri etnice. Aceşti copii sunt din toată Moldova. Avem copii din sudul Moldovei de la Nord din Găgăuzia.Tabăra are ca scop cunoaşterea grupurile etnice. Astfel ca ei să-şi poată prezinte cultura, să prezinte frumosul culturii", a declarat Chira Creiderman, coordonatorul proiectului.
Festivalul Etniilor se va desfăşura până pe 27 august.
- Sute de oameni s-au odihnit noaptea trecută pe plaja de la Vadul lui Vodă
- Lupte între cei mai puternici bărbaţi din Moldova pe plaja de la Vadul lui Vodă
- Tradiţii româneşti la Festivalul Etniilor: Peste 100 de copii au învăţat să danseze hora
- „Festivalul etniilor” la Bălţi a reunit şase organizaţii etnoculturale VIDEO