DANSURI ȘI VOIE BUNĂ ÎN GRECIA. Tineri în costume tradiționale au dansat pe străzi
Grecii din regiunea Macedonia au tras un chef de zile mari înainte să intre în postul Paștelui.
Aceștia s-au îmbrăcat în costume tradiționale și au ieșit pe străzile din orașul Naoussa.
Dansurile, cântecele și voia bună au cuprins localitatea până noaptea târziu.
Carnavalul din Naoussa se concentrează în jurul a două personaje mitice și este unul dintre cele mai vechi și populare obiceiuri din Grecia.
Bărbații necăsătoriți se deghizează în Genitsaroi, adică ieniceri, copii care erau luați de mici de Imperiul Otoman și antrenați pentru a lupta în armata lor. În mijlocul lor, se află Boule, adică mireasa, jucată tot de un bărbat.
”Păstrăm această tradiție și o practicăm an de an. În schimb, ea ne dă nouă viață și putere. Seara, după ce ne dăm jos costumele, nu putem merge de oboseală, dar oricum revenim ulterior pentru a continua această tradiție.”
Carnavalul datează încă din secolul XVIII.