Cu câteva decenii în urmă orice moldovean ştia aceşti paşi de dans. Acum îi mai poţi vedea doar în concerte ori la câţiva entuziaşti îndrăgostiţi de folclor. De ce nu mai ştim să dansăm ca adineaori?
Cine se face vinovat pentru transformarea unei culturi în kitsch?

În satul Coteala, din Briceni, toţi bărbaţii ştiu să danseze "Hangul".

"Dansul Hangul din Coteala a apărut probabil de când e satul", a spus un bărbat.
 
"Hangul din Coteala se dansează la orice sărbătoare", a menţionat Aurel Gruşevschi.

"Nu este nicio nuntă, nicio petrecere fără hangul din Coteala. Dacă nu a fost "Hangul" înseamnă că asta nu a fost o nuntă frumoasă", a mai spus o persoană.

"Hangul de la Coteala este un unicat coregrafic în tot arealul românesc. În acest dans se prindeau bărbaţii, care într-adevăr aveau o coordonare a muşchilor, a braţelor, a picioarelor, a capului, foarte bună, foarte dezvoltată. Se prindeau bărbaţii care ştiau foarte bine acest dans. Este foarte periculos să fii lângă ei şi să nu ştii să execuţi paşii", a menţionat coregraful şi cercetătorul ştiinţific, Pavel Popa.

Doar vestimentaţia şi casa de cultură reparată recent trădează epoca. Cotilenii ştiu să danseze exact ca strămoşii lor.

"Mişcarea braţelor este contrar opusă mişcării picioarelor şi formează un amalgam din ăsta în care nu se mai descurcă nimeni", a mai spus Pavel Popa.

Coteala este una dintre puţinile localităţi unde lumea îşi mai cunoaşte dansul autentic. Şi asta se datorează câtorva săteni entuziaşti care ţin mult la această tradiţie.

"Am început să învăţăm copilaşii chiar din grădiniţă. Şi ne străduim să nu pierdem această frumoasă tradiţie", a subliniat directorul casei de cultură din satul Cotelea, Lidia Pascari.

Doar că păstrarea tradiţiei nu este o muncă deloc uşoară, mai ales atunci când nu sunt bani.
 
"Nu avem costumaţie. Permanent împrumutăm costumaţia. Avea foarte mare prestigiu, cu transportul, erau oamenii remuneraţi. Acum nimeni nu-i remunerează", a spus Margareta Pascari.

Într-un alt sat din apropiere, în Colicăuţi, multe dansuri populare au fost date deja uitării.

"Acum tradiţiile se pierd", a spus o femeie.

O profesoară nu pierde însă speranţa şi vrea să salveze măcar câteva dintre ele. A adunat mai mulţi săteni şi i-a învăţat să danseze.

"Ei sunt oameni de diferite vârste şi profesii, dar au un scop, ca şi scopul meu, să promovăm aceste perle frumoase, moldoveneşti, care sunt în dispariţie", a declarat conducătorul formaţiei de dansuri polpulare "Izvoraş", Maria Rusnac.
 
"Eu sunt asistent medical, lucrez la liceul din sat. Soţul are pământ, e proprietar de pământ. E tractorist, lucrează pământul. Venim cam obosiţi, dar tot ce este frumos te atrage şi ai o dispoziţie şi o plăcere", a spus o locuitoare.

Şi dacă a reuşit să înveţe lumea a dansa, speră să poată transmite tradiţia mai departe prin intermediul copiiilor.

Puţini sunt cei care dansează la nord, puţini sunt cei care dansează la sud. Abia de mai găseşti câte o localitate cu dansatori înnăscuţi.

"Dansul ăsta, bătuta de la Manta se transmite din tată în fiu. Suntem puternici în dansuri. Nu ne întrece nimeni", a menţionat Vasile Pascal.

"În primul rând, dansul de la Sud este o mândrie. Atenţia unul faţă de altul este redată şi prin unirea braţelor prin degetul mic. În primul rând, a se uni cu degetul mic, atunci palmele privesc în podea, ambele mâini sunt la acelaşi nivel, adică partenerii sunt egali. Dacă descoperim în alte regiuni ale Moldovei istorice, peste Prut vedem că femeia în polcuţele lor trece şi pe sub braţ, păi la basarabeni nu există lucrul ăsta. Pentru basarabeni bărbatul cu femeia sunt egali în dans", a mai adăugat coreograful Pavel Popa.

"Pe timpurile acelea când am început erau foarte ataşaţi de dansul ăsta popular, dansul de la Manta, dar acum cam leapădă. Îi iei din şcoală şi ajung până la 18 ani şi nu-i mai ai", a spus conducătorul de dansuri "Manta" din Cahul, Tudor Zbierea.

Iar când în sat se joacă vreo horă, tinerii practic nu se mai prind în dans.

"Nouă ne place, dar nu putem dansa dansuri populare", a spus un tânăr.

"Acum conducătorul nostru de dans îmbătrâneşte, poate au să şchiopăteze un pic dansurile. Nu ştiu, trebuie să găsească conducătorul nostru un schimb puternic să păstreze mai departe tradiţia. Erau mişcări, care ..nu am văzut nicăieri aşa mişcare şi foarte greu se învaţă şi dacă el se duce la pensie, nu ştiu cine o să-l schimbe şi cine o să lucreze cu noi", a mai adăugat Vasile Pascal.

Aici, la fel ca în toată ţara, cei care mai continuă să daseze o fac din entuziasm, pentru lefuri mizere.

"Noi pierdem tot folclorul, etnografia şi nu o să mai avem nimic. Noi, de pildă, am ţinut-o cu dinţii până în timpul de faţă. Dar dacă nu ne ajută nimeni, ce pot eu să fac?", întreabă Tudor Zbierea.

În Capitală, oamenii au uitat paşii de dans demult. Se mai dansează autentic doar pe scenă.
 
"Numai în satele în care au avut tradiţii mari, bune de dans, acolo se mai păstrează, dar de-o pildă la mine, la Durleşti nu mai joacă populară", a subliniat corgraful Ştefan Onofrei.

Ştefan Onofrei împreună cu vreo 20 de semeni de ai lui se adună, de două ori pe săptămână, într-un liceu din Capitală ca să danseze.

"Toţi suntem foşti dansatori ai ansamblului "Hora" în tinereţe", a mai spus Ştefan Onofrei.

Au familii, o carieră, dar la un moment dat au realizat că nu pot trăi fără dans.

 "Eu, de pildă am venit de peste 25 de ani".

"După mulţi ani,am crescut copiii şi am revenit pentru că avem dragoste mare faţă de dans", a menţionat contabilul Maria Şoimaru.

 "Acum, ultimii ani, cât ne-am adunat acum în perioada de 7 ani am fost la festivalurile de la Sibiu,  Bulgaria, Turcia, Polonia,Slovenia, Spania şi din Spania, am mers până în Belgia. Peste tot am fost aplaudaţi. Sălile pline toată vremea. Jocul la cât iese la pensie? Vârsta lor la 40 de ani, nu mai dansează nimeni după 40 de ani. La noi cea mai tânără domnişoară a noastră, 50 de ani ia uite", a spus Ştefan Onofrei.

O fac din suflet şi vor ca tradiţia să fie transmisă mai departe. Aşa că, oricine poate veni să înveţe a dansa pe gratis.

"V-am spus că avem un an de când avem grupa tânără şi dintre ei vre-o patru băieţi nu vin deja. Un an de zile am depus forţă, muncă în ei, dar ce să-i faci?".

"Sunt prieteni care mă iau în râs. Mă întreabă de ce am ales anume dansuri populare", a spus o femeie.

 "Îmi plăceau doar că n-am avut ocazia să le descoper atât de profund".

De fapt, pe timpuri, o lume întreagă era îndrăgostită de dansurile noastre populare. Şi asta mai ales datorită ansamblului “Joc”, cu o istorie de peste jumătate de secol.

"Noi am colindat toată lumea, toată lumea", a declarat directorul artistic al ansamblului "JOC", Vladimir Curbet.

"Avem cu ce ne mândri. Avem un folclor uimitor, deosebit de bogat. Oriunde am merge în turnee, indiferent de continent, toţi sunt şocaţi, pur şi simplu rămân uimiţi, pentrU că într-adevăr avem cu ce ne mândri", a menţionat coregraful ansamblului "Joc", Evghenii Sandul.

 "Cel mai tare era America Latină şi Franţa. În Franţa am avut cele mai multe spectacole. Timp de 8 ani de zile aveam câte 3 turnee în fiecare an în Franţa şi tot timpul era arhiplin. Francezii ne-au iubit la nebuneală şi spaniolii", a precizat directorul artistic al ansamblului "JOC", Vladimir Curbet.

Acum, nici ansamblul Joc nu mai este atât de solicitat ca pe vremuri.

"Noi călătoream mult. Aveam turnee în toată Uniunea Sovietică, scene mari. Acum, prin Moldova... Spunem mulţumesc că au reparat câteva case de cultură şi putem dansa acolo. Dar a fost o perioadă când pur şi simplu nu aveam unde lucra în afară de Palatul Naţional şi Palatul Republicii", a menţionat Evghenii Sandul.

Nu mai au concerte, nu mai au nici dansatori.

"Atunci când cu trei ani în urmă ne-au redus salariile cu 33%, 50 la sută dintre artişti au plecat în China şi în alte ţări. Desigur că nu le ajunge şi de asta sunt nevoiţi să-şi câştige un ban pe la nunţi, prin restaurante. Şi asta are un efect negativ asupra lucrului nostru", a mai spus coregraful Evghenii Sandul.

Nu sunt solicitaţi, dar nici statul nu investeşte în ei.

"Apropo, colegii noştri din Rusia, Ucraina, Belarus, Caucaz, ansambluri ca “Joc”, iar ele erau doar cinci în toată Uniunea Sovietică, primesc finanţare din partea preşedintelui ţării sau au susţinerea Guvernului".

Din cauza nepăsării, unele dansuri le-am pierdut poate că pentru totdeauna.

"Greşeala noastră  este că foarte puţin s-a studiat dansul autentic, nu avem literatură cu jocuri înregistrate, nu avem filmări video cu jocurile folclorice, nu avem o arhivă naţională de folclor", a subliniat coregraful şi cercetătorul ştiinţific, Pavel Popa.

Cine ştie dacă se va găsi cineva care să le mai salveze.

"Pentru popor ,dansul este acel gen de artă care-l uneşte pe popor.Il face mai patriot. Dacă un popor şi-ar pierde dansul, atunci el îşi pierde identitatea", a mai spus acesta.