Daruri pentru copiii de la gimnaziul internat din satul Văscăuţi, raionul Floreşti
Câţiva executori judecătoreşti au mers, astăzi, 9 iunie, în vizită la gimnaziul internat din satul Văscăuţi, raionul Floreşti. Ei au venit cu daruri pentru copiii orfani ori lipsiţi de grija părinţilor, care sunt instituţionalizaţi aici. Potrivit administraţiei gimnaziului, banii alocaţi din buget acoperă numai strictul necesar pentru întreţinerea copiilor.
Deşi spun că se simt aici ca acasă, copiii recunosc faptul că ar mai avea nevoie de unele lucruri.
"Avem o sala de calculatoare şi numai trei sunt bune, cu internet şi când suntem mai mulţi în clasă începem să ne certăm, nu ştim care să se ducă la cel mai bune. Dacă ar fi mai multe şi toate bune ar fi foarte bine", spune un copil.
Chiar dacă bugetul anual al gimnaziului este de 3 milioane 700 de mii de lei, această sumă abia dacă ajunge pentru aprovizionarea cu strictul necesar. Conducerea instituţiei spune că este nevoie de mai mulţi bani, pentru ca să poată asigura condiţii de viaţă decente pentru aceşti copii.
"La reparaţia curentă ar trebui mai mulţi bani şi la echipament. Practic noi la echipament am rămas fără de alocaţii. În rezultatul rectificărilor care au fost făcute la 1 mai, o parte din alocaţiile finaciare ni s-au retras", a precizat Tudor Tertea, directorul şcolii internat din Văscăuţi.
Executorii judecătoreşi au venit în vizită la copii, de ziua lor profesională, cu fructe, dulciuri şi cadouri.
Gimnaziul internat din satul Văscăuţi, raionul Floreşti activează din anul 1957. În prezent, aici sunt 130 de copii orfani sau din familii social vulnerabile din întreaga ţară.