Darwin Rios este noul jucător la Sheriff Tiraspol
Sheriff Tiraspol continuă să se întărească pentru partea a doua a campionatului. Atacantul moldovean Alexandru Dedov şi Darwin Rios, din Bolivia sunt noile achiziţii ale tiraspolenilor.
Rios, în vârstă de 20 de ani, a fost împrumutat timp de un an, de la clubul Deportivo Guabira din prima ligă boliviană. În 2011 acesta a debutat pentru selecţionata de seniori a Boliviei. Alexandru Dedov a semnat un contract cu Sheriff Tiraspol, conform site-ului oficial al clubului.
Atacantul moldovean a jucat în 2011 la Dacia Chişinău, cu care a câştigat campionatul Moldovei. Dedov este discipolul şcolii Ştefan cel Mare, iar până a ajunge la Dacia a jucat în Letonia la Ventspils, cu care a câştigat de două ori titlu naţional.
La sfârşitul anului trecut, vicecampioana Moldovei l-a achiziţionat şi pe jucătorul portughez Joao Pereira.