De 6 ani de zile, pe 17 noiembrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Prematurităţii. Sunt sărbătoriţi cei mai mici copii, cei care se grăbesc să vină pe lume înainte de vreme şi luptă pentru viaţă, pentru fiecare respiraţie şi fiecare gram de greutate încă din primele clipe dovedind, cu fiecare respiraţie şi cu fiecare gram, că se pot face paşi mari şi cu tălpiţe minuscule.

În întreaga lume, inclusiv în România, 1 din 9-10 copii se naşte prematur. Luna noiembrie e luna lor, luna în care cei care îngrijesc prematuri, profesionişti şi părinţi deopotrivă, încearcă să spună lumii întregi ce înseamnă prematuritatea şi care sunt complicaţiile şi urmările ei.

Se estimează că în fiecare an, pe întreg mapamondul se nasc aproximativ 15 milioane de prematuri şi, din păcate, aproape un milion din aceştia nu reuşesc să supravieţuiască. Prematuritatea şi complicaţiile acesteia reprezintă, în întreaga lume, indiferent de nivelul de dezvoltare şi resurse, principala cauză de deces în primul an de viaţă şi principala cauză de sechele neurologice şi de dezvoltare în copilărie.

Costurile prematurităţii şi ale complicaţiilor acesteia sunt enorme, atât pentru familie cât şi pentru societate. Toate aceste realităţi sunt recunoscute în întreaga lume şi reprezintă motivul pentru care întreaga lună noiembrie este dedicată informării privind prematuritatea şi efectele acesteia.

Dificultăţi pentru părinţi

Deşi cauzele naşterii premature nu sunt încă pe deplin înţelese există câteva cauze binecunoscute ale acesteia precum hipertensiunea maternă,eclampsia, infecţiile bacteriene, stressul, sarcina multiplă. Din nefericire, majoritatea părinţilor aflaţi în situaţia unei naşteri premature nu sunt pregătiţi pentru ceea ce urmează: lupta unor fiinţe firave, plăpânde pentru viaţă, pentru supravieţuire. Respiraţia – ceva ce pentru noi, adulţii e atât de firesc, de uşor – pentru ei înseamnă viaţa. Şi nu doar atât. Prematurii au nu numai dificultăţi de respiraţie. Organismul lor este imatur din toate punctele de vedere şi toate organele lor, aflate în diverse stadii de dezvoltare, trebuie nu doar să continue să se dezvolte ci să şi funcţioneze într-un mediu complet diferit de cel intrauterin – terapia intensivă neonatală. Imaturitatea dar şi trecerea prin terapia intensivă neonatală – zilele, săptămânile şi chiar lunile în care aceşti copii respiră cu ajutorul aparatelor, se hrănesc prin tubuleţe, sunt cuplaţi şi monitorizaţi prin zeci de fire, trăiesc în incubatoare, suferă numeroase proceduri, intervenţii, multe din ele foarte dureroase sau stressante în loc de a fi protejaţi de lumină, zgomot, durere, stress în caldul culcuş al uterului – reprezintă cauzele multiplelor complicaţii ale prematurităţii – pe termen mai scurt sau mai lung în funcţie de gradul de prematuritate şi de severitatea dificultăţilor de adaptare la viaţa extrauterină şi a afecţiunilor perinatale.

Speranţe

Îngrijirea şi tratamentul copiilor prematuri s-au modernizat atât de mult în ultimii ani încât a devenit posibilă supravieţuirea acestora la vârste de gestaţie incredibil de mici – 23-27 de săptămâni de sarcină.

Sursa