DATE ALARMANTE: Numărul bolnavilor de cancer este în creştere, în ţara noastră
Numărul bolnavilor de cancer creşte de la an la an. De anul trecut şi până acum, în ţară au fost înregistrate 11 mii de cazuri noi. În total, în Republica Moldova sunt peste 58 de mii de pacienţi. Statistica alarmantă a fost prezentată de responsabili ai Institutului Oncologic din Chişinău, în cadrul unei conferinţe internaţionale.
Depistarea şi diagnostificarea e cea mai mare problemă cu care se confruntă oncologii. Experţii din ţară sunt într-un schimb permanent de experienţă cu ţările Europene, iar una dintre cele mai noi tehnici este "tratarea țintită" a cancerului. Aceasta presupune că fiecare pacient primeşte un tratament individual.
"Acelaşi cancer al glandei mamare, în dependenţă de structura molecular-genetică are tratamentul său, are abordarea sa curativă. Deci noi astăzi nu tratăm un cancer la fel, la trei patru pacienţi, pentru că fiecare are aspectul său", a menţionat Larisa Catrinici, directorul Institutului Oncologic.
Această tehnică a avut succes în România, spun oncologii din Bucureşti.
"Inovațiile cele mai mari sunt cele care presupun terapiile țintite. În momentul terapiei țintite înseamnă personalizarea tratamentului, administrarea acelor medicamente care merg țintit la anumiţi receptori. Viitorul este aproape şi trebuie să fim optimişti şi să ţinem speranţa mereu vie", a precizat Maria Iuliana Gruia, oncolog.
O altă veste îmbucurătoare este că durata vieţii pacienţilor bolnavi de cancer este în creştere, ca urmare a chimioterapiei şi radioterapiei, tratamente care dau rezultate tot mai bune în ultimii ani.
"Este adevărat pentru că au progresat tehnologiile, au apărut tratamente sau aparate de ultima generaţie, avem multiple laboratoare în toată lumea care muncesc şi perseverează în acest domeniu", a explicat Valentina Stratan, şefa laboratorului ştiinţific imunogenetic şi morfologia tumorilor.
Potrivit oncologilor, rezultatele ar fi şi mai bune dacă oamenii nu ar ignora semnele de boală şi s-ar adresa la medic la timp, chiar şi pentru verificări de rutină.
"Greutatea este că pacienţii se adresează târziu, foarte multă lume este deplasată la lucru în Rusia, în Europa şi vin târziu", a subliniat Olga Sîrbu, oncolog.
Potrivit statisticilor Institutului Oncologic, anual în ţară aproximativ şase mii de oameni mor de cancer.