Date alarmante: S-A DUBLAT numărul bărbaților moldoveni, victime ale traficanţilor de carne vie
Numărul bărbaților moldoveni traficați în ultimii doi ani s-a dublat. Asta arată cel mai recent raport global privind traficul de persoane, care a fost elaborat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate.
Traficul de persoane rămâne un fenomen actual în întreaga lume. În Moldova, majoritatea bărbaților sunt traficați în scop de muncă forțată, iar femeile sunt exploatate sexual.
În perioada ianuarie 2011 -iulie 2015, peste o mie de moldoveni au ajuns victime. Dintre acestea, patru persoane au fost traficate pentru organe, 520 au fost exploatate sexual, iar restul au fost obligați să cerşească sau să muncească fără a fi plătiţi.
Potrivit Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, tot mai mulți bărbați ajung să fie traficați. Dacă până în 2014 aproximativ 70 la sută din totalul de victime erau femei, în ultimii doi ani, fiecare a doua victimă este bărbat.
De obicei, moldovenii sunt traficați în Rusia, Emiratele Arabe Unite sau în ţările Europei de Vest.
Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate trage un semnal de alarmă și asupra numărului de copii care ajung a fi traficați, majoritatea fiind fetițe.
În cei 15 ani de activitate, consilierii Centrului Internaţional "La Strada" Moldova au recepţionat aproape 100.000 de apeluri, inclusiv solicitări de ajutor din partea persoanelor recunoscute ulterior drept victime ale traficului.
Social
- Alexandru Jizdan, despre cazurile de trafic de carne vie şi fenomenul exploatării oamenilor prin muncă
- CIFRE ALARMANTE! Câţi MOLDOVENI au nimerit în ghearele TRAFICANŢILOR DE CARNE VIE
- ALARMANT: Au fost depistate peste 400 de cazuri noi de infecții cu HIV
- Trafic de fiinţe umane în scop de exploatare sexuală comercială! O tânără din Ungheni a fost recrutată
- Doi ucraineni şi doi români, acuzaţi de exploatare sexuală, vor apărea în faţa magistraţilor
- Reforma pensiilor. Vârsta de pensionare va fi de 63 de ani, redusă de la 65 de ani