DATE OFICIALE: Tot mai mulți moldoveni muncesc legal peste hotare
Tot mai mulți moldoveni se angajează la muncă peste hotare prin intermediul agențiilor licențiate din țară. Datele oficiale arată că, în 2014, numărul acestora a crescut de peste 20 de ori, în comparație cu 2011.
Acum patru ani, doar 37 de moldoveni au plecat la muncă în străinătate prin intermediul agențiilor private. În 2013, numărul acestora a ajuns la peste 600, iar anul trecut a depăşit 800 de persoane.
În primele șase luni ale acestui an, deja 460 de moldoveni și-au găsit un job, semnând contracte individuale de muncă prin intermediul firmelor din țară.
Mai bine de jumătate dintre ei, au mers în Israel, peste 120 au ales Polonia și aproape 40 - Emiratele Arabe Unite.
"Sunt sigur că dacă mă pornesc de acasă ajung undeva, am unde trăi, am ce mânca şi am ce munci şi sunt sigur că muncesc de la A până la B şi pot să mă întorc înapoi acasă, asta e chestia că sunt sigur pe mine", a spus moldoveanul angajat în Grecia, Andrei Nistreanu.
"Salariu net de 450 de euro, plus bonus care oscileaza de la 150 la 200 de euro și posibilitatea de a face bacșiș. De asemenea, se oferă cazare și masă gratuită", a spus reprezentantul unei agenţii de recrutare, Paula Angheluş.
"Este un avantaj ca persoana să cunoască atunci când prestează o muncă, care va fi nivelul său de salarizare, care va fi nivelul său de trai pe teritoriul altei țări", a declarat șefa de secţie a Agenției pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Lilia Plugaru.
Anul trecut, în țară activau 47 de agenții specializate în angajarea oamenilor peste hotare.
Potrivit datelor Biroului de Migraţie şi Azil, 820.000 de moldoveni muncesc oficial în străinătate.