DATE STATISTICE: Cât de dependenți sunt oamenii de telefoane
Ai încercat vreodată să cronometrezi cât timp poți sta fără telefonul mobil? Ei bine, un studiu arată că femeile așteaptă de două ori mai mult înainte să-și verifice telefonul, dar atât ele cât și bărbații nu rezistă mai mult de un minut, scrie realitatea.net.
„Experimentul sugerează că oamenii sunt mult mai atașați de aceste dispozitive decât conștientizează și că a devenit ceva natural să te îndrepți către smartphone atunci când rămâi singur cu el. Nu mai așteptăm, pur și simplu. Caracterul imediat al informațiilor și al interacțiunilor oferite prin intermediul dispozitivelor inteligente le fac mai degrabă un camarad digital și o conexiune cu lumea exterioară decât o piesă de tehnologie, a declarat Jen Binder, de la Universitatea din Nottingham Trent.
De asemenea, studiul a mai scos la iveală un alt aspect interesant și anume că pe măsură ce folosim mai mult telefonul devenim mai stresați. Cât despre nivelul de fericire, acesta nu a suferit nicio modificare, adică oamenii care folosesc telefonul mobil nu sunt neapărat mai triști sau mai veseli decât ceilalți.
„Smartphone-urile sunt parte integrantă din viața noastră, tocmai de aceea, uneori, tindem să le considerăm un privilegiu de la sine înțeles. Faptul că le avem mereu în preajmă ne face să uităm cât de valoroase sunt, de fapt, datorită amintirilor și altor informații pe care le păstrează", spune David Emm, Senior Security Researcher la Kaspersky Lab.
- CONTINUĂ LUPTA CU CANICULA. Peste 3.500 de oameni s-au adresat ieri la corturile IGSU
- STUDIU: Oamenii de ştiinţă testează un vaccin împotriva infecţiei cu Chlamydia
- Incendiile de pădure continuă să facă ravagii pe insula Evia din Grecia. Oamenii din două localităţi, evacuaţi
- STUDIU: Pierderi globale de 44 miliarde dolari în primul semestru din cauza catastrofelor naturale şi dezastrelor