Date statistice: Numărul turiștilor care au ales să fie cazați în Moldova a crescut cu 19,6 % în 2017
Tot mai mulţi turişti străini aleg să vină în Moldova. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, numărul celor care au vizitat ţara noastră şi au ales să fie cazaţi a crescut anul trecut cu peste 19 la sută faţă de anul 2016.
Astfel, datele arată că în structurile de primire turistică s-au cazat în 2017 aproape 340 de mii de turişti.
Dintre aceştia, cei mai mulţi au fost moldoveni, 57 la sută. Ceilalţi, în număr de 145 de mii au fost turişti străini. Cei mai mulţi, peste 14 la sută, au ales să stea la hoteluri şi moteluri.
De asemenea, solicitate în rândul turiştilor au fost şi pensiunile, în care s-au cazat aproape 13 la sută dintre persoane. Şi taberele pentru copii au fost printre cele mai vizitate.
Cei mai mulţi turişti care au venit din străinătate şi au ales să se cazeze la noi au fost cei din România. Numărul lor reprezintă aproape 25 la sută din total. În număr semnificativ au fost şi cei din Ucraina - 12 la sută, din Rusia - 9 la sută, dar şi din Statele Unite ale Americii.
Potrivit statisticilor, turiştii au petrecut 1,5 milioane de nopţi în unităţile de cazare şi au stat pe teritoriul ţării noastre în jur de 5 zile.
- Andrian Candu: Ucraina, Moldova şi Georgia trebuie să elaboreze un plan comun pentru a zădărnici acţiunile Moscovei
- Ministerul Economiei și Infrastructurii optează pentru consolidarea dialogului cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova
- Rusia trebuie pusă la respect. Invitaţii FABRIKA: Moldova trebuie să fie un interlocutor pentru Federaţia Rusă, nu să stea cu capul plecat