Ortodocşii prăznuiesc, duminică, Floriile sau Duminică Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori, scrie ziare.com.

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei române a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obişnuia să se facă "de ursită", astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Totodată, mărţişorul purtat până în ziua de Florii se punea pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scotea din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiau să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un par altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte erau folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

De asemenea, la miezul nopţii se fierbea busuioc în apă, iar dimineaţă fetele se spălau pe cap cu această fiertură, că să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămânea se turna la rădăcina unui par, în speranţa că băieţii se vor uită după ele, că după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrană animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

În sâmbătă dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. Tot în sâmbătă Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lăzăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită "Lăzăriţa", se îmbracă în mireasă şi colindă, împreună cu celelalte, în faţă ferestrelor caselor unde erau primite.

Lăzăriţa se plimbă cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povesteau pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau "Lăzărică": plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surorile lui, aducerea acasă, scăldatul ritualic în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc şi aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

În trecut, ramură de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramură de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia că să nu le mai doară şalele.

De asemenea, există şi obiceiul că părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserica, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul că cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.