David Beckham ar putea avea de plătit o factură uriașă, de aproximativ 46 de milioane de euro
David Beckham ar putea avea de plătit o factură uriașă, de aproximativ 46 de milioane de euro! Fostul internațional englez şi-a fondat propriul club de fotbal, Inter Miami, și urmează să-și construiască și propria arenă.
Dar, după niște cercetări, s-a adeverit că aceasta urmează să fie construită într-o zonă cu sol extrem de nociv.
Terenul în cauză a fost folosit mai mult de 50 de ani drept teren de golf. Problema solului ar proveni de la cenușa unui incinerator care a funcționat acolo și care a fost desființat acum foarte mult timp. Chiar și așa, în unele locuri, cenușa contaminată este foarte aproape de suprafață, la doar 15 centimentri adâncime, și poate fi extrem de periculoasă.
Curățarea zonei ar costa foarte scump și nu se știe dacă Beckham va alege să schimbe locația noului stadion, sau dacă va decide să plătească suma respectivă.
Inter Miami a fost înfiinţat în urmă cu doar un an şi jumătate şi nu a disputat încă nici un meci oficial. Echipa va fi la primul sezon în Major Soccer League în următoarea ediţie a campionatului nord-american de fotbal, iar preşedintele clubului caută deja fotbalişti pentru a forma un lot puternic.
Primul transfer răsunător ar putea fi atacantul Edison Cavani, care este ținta dorințelor lui Beckham.
Uruguayanul are un singur an rămas din contractul cu Paris Saint-Germain şi la vară poate semna cu Inter Miami din postura de agent liber.
- NEYMAR, OFERTAT DE BECKHAM: Englezul i-a propus brazilianului un contract pe 10 ani
- David Beckham, victima unei farse. Fostului fotbalist i-a fost prezentată o statuie falsă
- ECHIPA LUI BECKHAM ARE STADION. Inter Miami va juca două sezoane pe stadionul Lockhart
- Motivul pentru care David Beckham a rămas FĂRĂ PERMIS de conducere pe jumătate de an