David Beckham se întoarce. De Crăciun va putea fi văzut din nou pe teren
Unul dintre cei mai importanţi şi reprezentativi jucători ai generaţiei sale şi nu numai, David Beckham se întoarce Crăciunul acesta pe ecranele din Regatul Unit şi din întreaga lume cu o călătorie unică în jurul Pământului, în care joacă câte un meci pe toate cele şapte continente, sscrie realitatea.net.
Cel mai selecţionat jucător de câmp englez va prezenta pofta incredibilă de fotbal, aruncând o privire asupra tuturor comunităţilor umane care joacă acest sport indiferent de condiţiile grele pe care le întâmpină în zonele extreme şi îndepărate în care trăiesc.
Producţia, preluată împreună de BBC Worldwide şi BBC One de la Big Earth Productions, îl urmăreşte pe jucătorul recunoscut în toată lumea în drumul său prin satele din Papua Noua Guinee, colinele din Nepal, străzile din Buenos Aires, întinderile de deşert din Djibouti, terenurile perfecte din Miami sau peisajele îngheţate din Antartica.
Această călătorie inedită în jurul lumii promite cele mai variate poveşti despre culturile diferite ale comunităţilor umane. David încearcă să descopere cum reuşeşte fotbalul să îi unească pe oameni şi dacă sportul care l-a consacrat încă are puterea să le schimbe vieţile aşa cum a făcut-o în cazul lui.
Aflăm cum este viaţa în afara terenului pentru cei care se luptă să supravieţuiască în condiţii precare, dar şi pentru cei care îşi văd visul împlinit şi ajung în marile campionate ale lumii.
Drumul se termină pe Old Trafford, acolo unde a început totul pentru David, unde are loc un meci cu alte legende ale fotbalului, ca un ultim omagiu adus acestui frumos sport.