David Davitean, fostul cumnat al killerului Vitalie Proca, este DAT ÎN CĂUTARE de autorităţile SUA
David Davitean, fostul cumnat al killerului Vitalie Proca, este dat în căutare de autorităţile Statelor Unite. Potrivit Biroului Interpol din Moldova, acesta urmează să fie tras la răspundere în SUA, după ce a fost prins băut la volan. Ulterior, Davitean a fugit din ţară şi nu s-a prezentat în faţa instanţei.
Fosta rudă a lui Proca va fi arestată chiar la aeroport în cazul în care va încerca din nou să ajungă în Statele Unite.
"Pe numele lui Davitean este emis un mandat federal de arest. El este căutat pentru conducerea mijlocului de transport sub influență. Nu s-a specificat că este vorba de influență, adică aflându-se la volan sub influența băuturilor alcoolice sau narcotice. Trebuia să se prezinte în fața instanței. Davitean nu s-a prezentat", a afirmat şeful Biroului Interpol din Moldova, Viorel Ţentiu.
David Davitean este cercetat penal în Moldova pentru o tâlhărie comisă acum patru ani. În 2012, el, împreună cu alţi doi complici, ar fi pătruns într-un apartament din Chişinău.
Aceştia l-au atacat cu un pistol pe consilierul omului de afaceri Anatol Stati. Cei trei ar fi furat două telefoane mobile în valoare de peste 200.000 de lei.
În urma investigaţiei, a fost stabilit că în apartament mai erau doi procurori şi un om de afaceri. De asemenea, Davitean este cercetat şi pentru că în 2004 a împuşcat în picior un bărbat.
- DETALII despre epopeea rudelor lui Proca: Arme deţinute ilegal şi acte false (ATENŢIE, AUDIO limbaj necenzurat)
- Fostul cumnat al lui Proca, David Davitean, va fi cercetat penal pentru o tâlhărie comisă acum patru ani
- ATAC la adresa Publika TV! Soacra lui Proca alungă jurnaliștii care adresează întrebări incomode