David Price și Pete Olson: SUA vor ajuta Moldova să prospere şi să-şi dezvolte relaţiile cu vestul Europei
Statele Unite vor ajuta Moldova să prospere şi să-şi dezvolte relaţiile cu vestul Europei. Este declaraţia congresmenilor David Price și Pete Olson, care au depus ieri o rezoluţie în favoarea Chişinăului la Camera Reprezentanților de la Washington.
Cei doi au adăugat că ţara noastră merită acest sprijin, întrucât în ultimii ani s-au depus eforturi evidente pentru a implementa reforme menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor.
Prin intermediul rezoluţiei, cei doi oficiali încurajează președintele, secretarul de stat și alți oficiali americani de rang înalt să intensifice colaborarea cu Moldova în domeniul politic, economic, energetic și social.
În document mai este menţionat că SUA cer Rusiei să-şi retragă trupele şi muniţiile de pe teritoriul ţării noastre în conformitate cu angajamentele asumate la Summitul de la Istanbul din 1999. Referitor la alegerile din toamnă, în rezoluţie este menţionat că Statele Unite optează pentru un scrutin liber și transparent, iar pentru ca rezultatele să nu fie influențate, susțin eforturile de combatere a campaniilor de dezinformare.
Anul trecut, președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a avut în SUA două întrevederi cu Pete Olson, unul dintre autorii rezoluţiei. Cei doi au vorbit despre consolidarea relațiilor moldo-americane și despre sprijinul oferit Chişinăului de Washington.