De astăzi, creştinii ortodocşi de stil vechi intră în Postul Paştelui
De astăzi, creştinii ortodocşi de stil vechi intră în Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi din an. Oamenii care vor să se abţină în cele 40 de zile de la produsele interzise au mers ieri la Biserică pentru a primi binecuvântarea preoţilor.
De Lăsatul Secului, călugării de la Mănăstirea Ţigăneşti au pregătit mai multe feluri de bucate.
"Noi, în mănăstire, pe cât a fost cu putinţă, ne-am străduit să facem o masă tradiţională mai deosebită. Tradiţionalul borş, la felul doi-trei am avut sos de peşte, salată de maioneză, plăcinte", a spus ierodiaconul Varnava.
Bisericile îşi schimbă şi veşmintele. Acoperămintele albe se schimbă cu cele negre. Culoarea neagră reprezintă culoarea pocăinţei. Acestea vor sta în biserică şapte săptămâni, cât va ţine postul cel mare.
"Slujbele sunt mai lungi în postul mare şi veşmintele se schimbă în negru. Acoperămintele pe analoage, perdeaua pe uşile împărăteşti şi altele, unde ţine de veşmentăria bisericii", mai spune ierodiaconul.
Postul Mare din acest an se va încheia pe 5 mai, când va fi sărbătorit Paştele.