De azi e oficial! Taxă dublă pentru folosirea drumurilor
Taxe duble pentru folosirea drumurilor naţionale. De astăzi, proprietarii maşinilor cu numere de înamtriculare străine vor plăti de două ori mai mult pentru vinietă. Şi asta deoarece norma a fost publicată în Monitorul Oficial, iar noile tarife intră în vigoare, începând cu ziua de azi.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării a precizat că Nicolae Timofti a promulgat legea vinietei în regim de urgenţă.
"Trebuie să precizez că legea numărul 324 din 27 decembrie 2012 a fost transmisă Preşedenţiei pe data de 29 decembrie 2012. Preşedintele a promulgat în regim de urgenţă această lege pe data de 2 ianuarie 2013. Ulterior aceasta a fost transmisă spre publicare în Monitorului Oficial", a declarat Vlad Ţurcanu.
Aşadar, deputaţii au decis că, pentru şapte zile, proprietarii maşinilor cu numere de înmatriculare străine vor plăti patru euro şi câte opt euro pentru 15 zile. Conducătorii auto de peste hotare, care se află în Moldova timp de 30 de zile, vor plăti 14 euro. Pentru 90 de zile şi 180 de zile vinieta va costa 30 de euro şi, respectiv, 50 de euro.
Vor cheltui mai mult şi cei care au vehicule cu numere de înmatriculare din Moldova. Pentru motocicletele cu motoare de până la 500 de centimetri cubi, taxa va ajunge la 200 de lei, iar cele care au o capacitate a motorului mai mare vor plăti de două ori mai mult.
Proprietarii automobilelor cu volumul motorului de până la două mii de centimetri cubi vor achita câte 40 de bani pentru fiecare centimetru, iar în cazul motoarelor de până la trei mii de centimetri cubi taxa va fi de 60 de bani pentru fiecare centimetru cub.
Proprietarii maşinilor cu motoare mai mari de patru mii de centimetri cubi vor plăti câte 80 de bani. La fel, un leu pentru fiecare centimetru cub vor plăti cei care au maşini cu motor de până la cinci mii de centimetri cubi. Majorările îi vizează şi pe cei care au remorci, dar şi autobuze.
Taxa pentru utilizarea drumurilor naţionale, pentru automobilele înregistrate în străinătate, a fost introdusă pe 1 noiembrie 2012. Dublarea taxei a fost votată pe 27 decembrie, iar legea trebuia sa intre în vigoare la 1 ianuarie. Aşa-numita lege a vinietei a fost promulgată la doi ianuarie, iar noile tarife vor fi aplicate începând de astăzi.