"De ce a fost ascuns procesul prin care Gazprom a câștigat 1,5 miliarde de dolari de la Transnistria?"
O judecătoare din satul Varniţa a acordat despăgubiri uriașe – 1,45 miliarde de dolari, adică mai bine de 12% din Produsul Intern Brut al Republicii – într-un proces care privește pe absolut toți cetățenii Moldovei, dar care din motive de neînțeles nu a fost adus la cunoștința publicului. Este vorba despre datoriile din ultimii trei ani ale Transnistriei către Gazprom, prin intermediul MoldovaGaz, sau mai exact este un proces în care Gazprom se judecă cu Gazprom și, evident, câștigă tot Gazprom, scrie Evenimentul zilei.
Publicaţia a efectuat o investigaţie la acest subiect. Vă invităm să vedeţi mai jos textul integral:
"La data de 9 aprilie 2013, judecătoarea Arina Ialanji s-a pronunțat în procesul deschis de către SA MoldovaGaz împotriva SRL Tiraspoltransgaz, prin care primii cereau plata prestațiilor prestate, dar și a unor penalități pentru întârziere. Este vorba despre gazul pe care MoldovaGaz l-a vândut Transnistriei și pe care societatea transnistreană nu l-a plătit niciodată. Mai exact, având în vedere acționarii celor două societăți, precum și producătorul gazului, este vorba despre un proces care are un singur actor, Gazprom. Gigantul rus este acționar majoritar la MoldovaGaz, este producătorul și furnizorul gazului aflat în discuție și, potrivit informațiilor din presă, ar putea fi și acționar sau stakeholder la Tiraspoltransgaz.
"Conform contractului este stabilit că plata pentru gazele naturale furnizate se efectuează lunar prin transferul sumelor băneşti la contul SAD Gazprom, însă până în prezent SRL Tiraspoltransgaz nu a transferat mijloacele băneşti pentru gazele naturale furnizate, acumulând o datorie în sumă totală de 1,51 de miliarde dolari SUA pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2012”, a afirmat Sergiu Școlnic, reprezentantul MoldovaGaz în ședința de judecată. La aceasta se adaugă și penalitățile solicitate de Gazprom, adică 0,01% pe zi, adică un total de peste 75 milioane de dolari.
Având în vedere prevederile legale, prin Codul civil răspunderea contractuală dintre MoldovaGaz și Gazprom se transmite către Tiraspoltransgaz, Judecătoria le-a dat dreptate moldovenilor, însă doar parțial, reducând cu aproape 65 milioane de dolari despăgubirile cerute. Pentru că le-a fost micșorată suma cerută în instanță, MoldovaGaz a atacat decizia judecătoriei la Curtea de Apel Berder. MoldovaGaz insistă în continuare că în decursul celor trei ani au fost furnizate 4.750.597.005 metri cubi, la preţul total de 1.514.097.778,94 dolari SUA. Instanţa de judecată însă stabilise că MoldovaGaz a furnizat gaz în 2010 de 420 de milioane de dolari SUA și nu de 486 de milioane cum era specificat în cerere. Următorul termen al nebulosului proces are loc pe data de 24 octombrie la Curtea de Apel din Bender și facem mențiunea că toate instanțele de judecată ale cazului au fost instanțe moldovenești și nu separatiste.
În afara importanței extreme a rezultatului acestui proces, care practic ar închide discuțiile cu privire la datoriile Moldovei către Gazprom, și a sumei uriașe implicate, procesul iese în evidență printr-o serie de amănunte. Mai întâi, de ce nimeni nu a șoptit o vorbă despre acest proces? Oficialii MoldovaGaz au fost ”în ședință” toată ziua de ieri, iar singurul consilier care a ridicat telefonul a spus că el nu știe nici măcar cine sunt acționarii companiei la care este angajat. La Tiraspoltransgaz, răspunsul general a fost ”bez komentariev”. De altfel, la proces nu a participat niciun reprezentant al companiei transnistrene, cauza judecându-se în lipsa pârâtului.
Cum spuneam mai sus, Gazprom are interese certe în Transnistria și este greu de crezut că acestea ocolesc monopolul de distribuție a gazelor naturale. Am solicitat și părerea ministerului Economiei, a ministrului Valerii Lazăr, însă nu am primit niciun răspuns. De asemenea, la întrebarea ”care este totuși datoria Moldovei la Gazprom?” am primit răspunsul ”Adresați-vă la MoldovaGaz, noi nu avem datele actualizate!”. Logic, dacă în instanță aceste 1,45 miliarde dolari au fost prezentate ca datoriile pe anii 2010, 2011 și 2012 ale Transnistriei, rezultă că înainte de 2010 nu mai este nicio datorie restantă, altfel ar fi fost inclusă acum în proces.
Alt detaliu interesant este că instanța a dispus ca plata celor 1,45 miliarde de dolari să fie făcută într-un cont bancar al Moldovagaz, deschis la Banca de Economii a Moldovei, aflată în mijlocul unui scandal în care sunt implicate companii cu capital rusesc. Dacă, să zicem, în următoarele luni s-ar face plata respectivă, doar comisioanele aferente tranzitării conturilor ar reprezenta cu siguranță mai mult decât suma de 6 milioane de dolari, cu cât a fost majorat recent capitalul BEM. Tranzitul a 1,5 miliarde dolari prin conturi, ar însemna „gura de aer proaspăt” de care ar avea nevoie BEM pentru a-și reveni.
„Potrivit actelor cauzei, s-a constat cu certitudine faptul că între SA Molodvagaz şi SRL T, au fost încheiate contracte, obiectul cărora constituie transmietrea către societatea T a sarcinilor de realizare şi executare a contractului nr. 1ГМ-07-11 din 29 decembrie 2006 încheiat între SAD Gazprom şi SA M cu privire la condiţiile de furnizare şi livrare a gazului natural în Republica Moldova, şi anume: în anul 2010 – contractul 1MT-10 din 14 ianuarie 2010; în anul 2011 – contractul 1MT-11 din 11 ianuarie 2011; în anul 2012 – contractul 1MT-11 din 11 ianuarie 2011 şi acordurile adiţionale nr.6 din 30 decembrie 2011 şi nr.8 din 12 iulie 2012.” – Spicuire din Hotărârea Instanței de Judecată."