De ce e nevoie de DOMNIȘOARE DE ONOARE la nuntă. Ce spune tradiția
Fiecare nuntă este ca o poveste de film. Personajele principale sunt mirele și mireasa, însă în plan secund, intră, de cele mai multe ori, domnișoarele de onoare și cavalerii și nu rudele celor care își unesc destinele în fața lui Dumnezeu. Descoperă ce semnifică tradiția domnișoarelor de onoare, potrivit teotrandafir.com.
De ce e nevoie de domnișoare de onoare și cavaleri la nuntă, de vreme ce protagoniștii indiscutabili sunt mirele și mireasa? Nu e suficient că aceștia au deja familiile alături de ei, care oricum vor intra în centrul atenției?
Prezența domnișoarelor de onoare poate fi explicată de două mituri (care nu au fost încă probate) ce vin din secole îndepărtate. Se spune că, mai de mult, la nunți participau și spiritele rele, cu scopul de a pune la încercare sentimentele celor doi proaspăt căsătoriți. Testarea fidelității se făcea prin introducerea frumoaselor domnișoare de onoare printre meseni, care, de altfel, sunt cele mai frumos îmbrăcate după mireasă.
O altă legendă spune că această tradiție vine de la nevoia mirilor de a avea martori în unirea destinelor în fața Celui de Sus. Astfel că, prezența domnișoarelor de onoare simbolizează prezența primilor martori care erau alături de îndrăgostiți în nunțile clandestine făcute în vremurile când preoții erau prigoniți.
Domnișoarele de onoare și cavalerii trebuie să fie atenți ca lumânările mirilor să nu ajungă în același loc, în aceeași mașină sau trăsură (în funcție de fiecare nuntă în parte). De asemenea, domnișoarele de onoare și cavalerii îi primesc pe invitați la mese și îi servesc dacă au nevoie de ceva.
Domnișoarele de onoare nu vor fi niciodată rude ale mirilor ci prietene sau cunoștințe apropiate familiei. Este un mare păcat ca printre domnișoarele de onoare să se numere surori sau verișoare, spune tradiția.