Un grup de oameni de știință au tras concluzia, în urma unui studiu amplu, că violența umană nu e scrisă în ADN, ci a apărut ca parte a evoluției, scrie playtech.ro.

Jose Maria Gomez de la Universitatea din Granada a alcătuit o echipă de experți pentru a desfășura o analiză filogenetică asupra violenței umane. Au prelevat date bazându-se pe mai mult de patru milioane de decese. Au cuantificat nivelul de violență letală în 1.024 de specii de mamifere din 137 de familii taxonomice și din 600 de populații umane, de acum 50.000 de ani până astăzi.

S-au concentrat în special pe morțile provocate de războaie, omucidere, omor prin imprudență, infanticid, sacrificiu, canibalism, fără a le diferenția în funcție de oamenii care le-au provocat. În linii mari, au descoperit că 2% dintre morțile umane au fost cauzate de violență interpersonală, iar cea mai violentă perioadă a fost Evul Mediu (perioada lui Genghis Khan, a cruciadelor, a Imperiului Roman și a Morții Negre, una dintre cele mai violente pandemii din istoria lumii).

Un aspect surprinzător descoperit de oamenii de știință e că densitatea populației nu a fost neapărat un motiv pentru creșterea agresivității umane.

„Densitatea era mai mică în perioadele cu niveluri mari de violență letală decât în perioadele moderne, care sunt mai puțin violente, dar cu o populație considerabil mai mare”, scrie în studiu. 

Partea bună e că datele arată că predilecția omului pentru violență nu a fost stabilă, de-a lungul istoriei. Așadar, nu putem stabili că e ceva de natură genetică, ci are mai mult legătură cu comportamentul social și cu teritorialitatea. Experții care au realizat studiul susțin că am putea construi o societate mai pașnică, dacă ne dorim asta cu adevărat. 

Desigur, această teorie nu e perfectă și ar putea fi contrazisă de altă descoperire recentă. Se pare că acum 10.000 de ani, pe malul lacului Turkana din Kenya, un grup de vânători-culegători îşi ataca şi măcelărea adversarii. În urma lor, au lăsat mulți morţi, având craniile sfărâmate şi corpurile străpunse de săgeţi.

Fragmentele osoase reprezintă urmele unui conflict extrem de violent. Craniul unuia dintre cei implicaţi în luptă a fost străpuns de două săgeţi şi păstra urma unei lovituri puternice, provocate, cel mai probabil, cu o bâtă. În timpul aceluiaşi atac, o femeie însărcinată cu un fetus cu o vârstă aproximată la 24-36 de săptămâni a fost ucisă de cu o lovitură puternică în cap. Scheletul ei a fost descoperit într-o poziţie care sugerează că femeia a fost legată cu mâinile la spate înainte de a fi ucisă.