De ce merg tinerii să înveţe peste hotare şi ce spun reprezentanţii Academiei de Ştiinţe
Tot mai mulți tineri din țara noastră aleg să-și facă studiile peste hotare, arată datele oficiale ala statelor gazdă. Majoritatea aplică pentru instituţii de învăţământ din Italia, România și Rusia.
Irina Borş învaţă la Facultatea limbi străine a Universităţii de Stat "Alecu Russo" din Bălţi. Anul trecut, a beneficiat de o bursă de studii în Austria.
"În fiecare clasă, în fiecare auditoriu este un calculator, un proiector şi fiecare student are calculatorul său. Un lucru pozitiv este şi faptul că am avut profesori din diferite ţări, din Irlanda, din Italia", a spus studentul.
Sunt însă şi tineri din străinătate care vin să înveţe în Moldova. Mihaiela-Daniela Leca îşi face studiile la o universitate din Spania. Acum, s-a înscris la universitatea din Bălţi.
"Vroiam să experimentez un alt sistem de educaţie, alt model de a studia. Când le spuneam unora că merg în Republica Moldova, mi se spunea să nu merg în aceastî ţară că e război, spuneau acest lucru, deoarece ştiau că e război în Ucraina. Merei mi se spune să aleg o altă ţară din Europa", a declarat Mihaela.
Statisticile din țările gazdă arată că cei mai mulți tineri învață în Italia. În anul de studii 2013-2014, în această țară au fost înmatriculați peste 8700 de moldoveni . Un alt stat, care le oferă tinerilor din Moldova oportunități pentru studii este România. În universitățile de aici au fost admiși, anul trecut, peste 6700 de moldoveni. Iar datele oficiale din Rusia arată că în cea mai recentă perioadă de admitere au fost înmatriculați aproximativ 6100 de moldoveni.
Reprezentanţii Academiei de Ştiinţe consideră că oficialii Ministerului Educaţiei ar trebui să întreprindă măsuri pentru a spori prestigiul universităților din Moldova.
"Înaceastă situație Ministerul Educației trebuie să-și perfecționeze politica în ceea ce privește calitatea studiilor. Evident că trebuie să fie acordate mai multe burse de stat pentru studenți moldoveni și desigur opțiuni de angajare în câmpul muncii, altfel, vom pierde o proporție destul de semnificativă a tinerilor", a declarat Olga Găgăuz, sociolog.
Tinerii spun că aleg să studieze peste hotare în lipsa perspectivelor profesionale în ţară: "În Moldova nu sunt perspective. Greu găseşti un loc de muncă, iar salariile sunt mici".
Potrivit datelor oficiale, în străinătate studiază peste 24 de mii de tineri. Sociologii Academiei de Ştiinţe sunt convinşi că cifra reală este mult mai mare.