De ce ne vin idei bune atunci când facem duş?
Li s-a întâmplat multora dintre noi: în toiul unei activităţi banale – precum spălatul – ne trezim că ne vine în minte pe neaşteptate, o soluţie la problemă care ne preocupa de mult timp, scrie descopera.ro.
Fenomenul este numite de specialişti incubaţie: gândurile legate de acea problemă sunt „clocite” în mintea noastră, în subconştient, până când, deodată, ies la lumină sub forma unor idei bine conturate.
Dar acest proces pare să nu aibă loc atunci când ne concentrăm în mod activ asupra găsirii unei soluţii. E nevoie de o un anumit grad de distragere a atenţiei pentru ca incubaţia să se producă.
Astfel, într-un un studiu realizat de cercetătorii olandezi Ap Dijksterhuis şi Teun Meurs, aceştia au cerut participanţilor să inventeze nişte nume noi pentru paste făinoase, după ce fuseseră „manevraţi” dându-li-se drept exemple 5 denumiri false, toate terminându-se în i.
Participanţii cărora li se dăduse o sarcină de 3 minute care-i distrăgea de la gândul la numele pastelor s-au dovedit mult mai capabili să propună nume originale, care nu se terminau în i, comparativ cu cei cărora li s-a spus să stea şi să se gândească la denumiri pentru paste.
Şi alte studii au confirmat valoarea acestei metode: distragerea atenţiei de la o problemă, pentru rezolvarea ei.
Din acelaşi motiv, „noaptea e un sfetnic bun”: când ne culcăm cu gândul la o problemă nerezolvată, putem avea surpriza să constatăm că a doua zi ne vine o idee bună în această privniţă, îndată ce ne-am trezit din somn.
Unii cercetători consideră că, alături de relaxare şi de distragerea atenţiei, amplificarea creativităţii are de-a face şi cu un nivel sporit de dopamină la nivelul creierului. Activităţile familiare, relaxante – de exemplu a face duş cu apă călduţă, dar şi plimbările sau ascultarea muzicii – sporesc descărcarea de dopamină, contribuind la procesul de incubare şi ajutând ideile să iasă la lumină.