De ce poliţia nu a intervenit la "Franzeluţa"
Legislaţia este imperfectă, de aceea poliţia nu a intervenit în forţă în interiorul Combinatului „Franzeluţa”, atunci când a fost anunţată alarma cu bombă. Explicaţia aparţine şefului Departamentului Urmărire Penală al MAI, Gheorghe Malic şi a fost făcută în cadrul une ediţii speciale la Publika TV.
„Există o procedură legală pentru a intra într-o astfel de instituţie. Legislaţia cere permisiunea din partea patronului. În caz contrar vom fi învinuiţi că facem ilegalităţi. În orice caz, este necesar de a respecta buchia legii, altfel ajungem la un haos”. Astfel a explicat Gheorghe Malic faptul că poliţia nu a intervenit în forţă în sediul “Franzeluţa” şi doar o parte din angajaţii au fost evacuaţi.
Pe de altă parte, fostul ministru de Interne, Victor Catan afirmă că accesul poliţiştilor în clădire putea să îl asigure procurorul printr-o ordonanţă.
“Procurorul a fost la faţa locului. Eu nu pot să ghicesc ce a făcut procurorul. El nu a emis o ordonanţă pentru că şi el trebuie să aibă siguranţa că e bombă. Apelul telefonic nu e suficient pentru a face nişte acte procedurale, informaţia trebuie verificată cât de cât”, astfel Gheorghe Malic a explicat şi pasivitatea procurorului ce era prezent la faţa locului.
O altă părere însă a afost expusă de analistul Igor Boţan, care a amintit că neânţelegerile de la “Franzeluţa” au început cu un schimb dur de replici între doi lideri politici.
„Noi ne-am obişnuit deja că ministerele sunt repartizate în politică după algoritm. MAI este al unui partid, Procuratura este al unui al partid. Intima siguranţa a procurorului de unde trebuia să vină? Din interiorul AIE, care în mod efectiv îşi bate joc de cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat Igor Boţan.
Fostul ministru de interne, Victor Catan a menţionat că o astfel de situaţie nu trebuie tolerată, iar poliţia din Republica Moldova trebuie să fie depolitizată.
- Bărbatul care a anunţat alarmă cu bombă la Ambasada Rusiei a fost reţinut
- Franzela produsă de combinatul de pâine din Bălţi a revenit la preţul de acum două săptămâni
- "Franzeluţa" va primi 5000 de tone de grâu din rezerva de stat
- Victor Catan: Există corupţie în poliţie
- Alertă cu bombă la Combinatul de panificaţie "Franzeluţa"