De ce războaiele din Ucraina și Gaza sunt foarte diferite. Explicația șefului NATO
Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că dreptul internaţional trebuie să se aplice în toate conflictele, dar că războaiele din Ucraina şi Gaza sunt foarte diferite, el răspunzând astfel acuzaţiilor privind standardele duble ale Occidentului.
Liderii arabi au acuzat ţările occidentale că nu aplică aceleaşi standarde războiului Israelului din Gaza, lansat ca răspuns la atacul mortal de la 7 octombrie al mişcării militante palestiniene Hamas, aşa cum au aplicat războiului Rusiei în Ucraina.
Întrebat despre această chestiune, Stoltenberg a spus: „Mesajul meu este că dreptul internaţional, dreptul umanitar, trebuie respectat în toate conflictele, iar vieţile civililor trebuie să fie întotdeauna protejate”.
Vorbind la o conferinţă de presă la sediul alianţei militare transatlantice din Bruxelles, Stoltenberg a declarat că este, de asemenea, „important să recunoaştem că situaţia din Gaza şi situaţia din Ucraina sunt diferite în multe feluri".
„Ucraina nu a reprezentat niciodată o ameninţare pentru Rusia, Ucraina nu a atacat niciodată Rusia.Invazia rusă din Ucraina a fost o invazie neprovocată, o invazie pe scară largă, a unei alte ţări. Prin urmare, Ucraina are dreptul la autoapărare împotriva unui atac neprovocat şi la menţinerea integrităţii teritoriale”, a spus secretarul general, scrie Agerpres, citând Reuters.