De ce s-a prăbuşit cursa MH 17. PRIMELE DATE din cutiile negre
Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina a anunţat că ipoteza doborârii avionului Malaysia Airlines cu o rachetă şi a distrugerii lui în aer este confirmată de datele recuperate din cutiile negre, scrie Wall Street Journal, citat de gândul.info.
Kievul a anunţat că primele date furnizate de analiza cutiilor negre ale avionului Malaysia Airlines confirmă că aeronava a fost distrusă în aer, în urma unei "explozii masive", provocată de impactul cu o rachetă.
"Experţii comisiei responsabile cu elucidarea circumstanţelor prăbuşirii Boeingului 777 au informat că datele înregistratoarelor de bord indică faptul că prăbuşirea avionului a fost provocată de o rachetă", a afirmat purtătorul de cuvânt al SNBO, Andrei Lissenko, în cadrul unei conferinţe de presă.
Cutiile negre se află în Marea Britanie pentru examinare.
Oficiali ONU, care au comparat prăbuşirea avionului malaezian cu o "crimă de război" au cerut din nou ca experţilor internaţionali să li se permită accesul la locul prăbuşirii, pentru a face o investigaţie temeinică şi credibilă.
Pentru a doua oară consecutiv, însă, această echipă a fost forţată, luni, să se întoarcă din drum pe fondul unor noi confruntări armate între forţele guvernamentale - care încearcă să preia controlul zonei în care s-a prăbuşit avionul - şi trupele separatiste - cele care controlează zona şi inclusiv locul prăbuşirii.