Este imposibil să nu simți când cineva te privește intens pentru câteva clipe. Chiar dacă nu ești conștientă de prezența acelei persoane, privirile ei au un efect straniu asupra ta. Psihologii vorbesc chiar despre un efect paranormal al privirii.

De unde vine această senzație?

Capacitatea de a simți privirile altui om ar putea fi înscrisă încă de la începuturile omenirii în paleta largă de senzații care formează instinctul de apărare. Poți simți atenția și privirea cuiva, chiar dacă nu este în raza ta vizuală, ca să te aperi. În vremurile tulburi ale oamenilor preistorici, aceste senzații făceau diferența dintre viață și moarte.

Ne-am păstrat această capacitate, chiar dacă am evoluat timp de mii de ani, așa cum am păstrat și telepatia sau simțul echilibrului interior. În studiul său, ”Sentimentul că ești privit”, psihologul Eduard Titchener sublinia faptul că studenții săi, care au participat la experimentele realizate de el, afirmau că aveau o senzație de rigiditate și de tensiune când se simțeau priviți. Tensiunea sporea preț de câteva secunde, ceea ce făcea ca organismul să reacționeze și să își miște capul sau privirile în direcția celui care îi privea, chiar dacă nu știau de existența lui.

Titchener considera, totuși, că nu este vorba de telepatie. În opinia lui, mișcarea noastră atrage atenția cuiva din preajmă care automat se uită spre noi și ne dă impresia că ne urmărește cu privirea de mai multă vreme.

Ochii văd mai multe decât creierul. Așa simți când cineva te privește lung

Psihologul american Tom Stafford susține că ochii primesc mai multă informație decât poate procesa creierul, și mai ales cortexul vizual, acea regiune care descifrează imaginile transmise de vederea conștientă. Cu alte cuvinte, vedem mult mai multe lucruri cu coada ochiului, decât sunt conștienți și, astfel, putem percepe involuntar când cineva ne fixează cu privirea.

Într-un studiu din anul 2013 a fost implicată o persoană oarbă din punct de vedere cerebral, adică o persoană cu ochi sănătoși, dar incapabilă să proceseze imaginile transmise de ei. Când acestei persoane i-au fost arătat fotografii cu persoane care se uitau direct către ea, s-a constatat o anumită activitate sporită a amigdalei, glanda care declanșează emoțiile și teama. Ca atare, și creierul este cumva antrenat să recunoască când cineva ne privește, chiar dacă nu îl vedem efectiv.

Explicațiile sunt multe și diverse. Cert este că, de la vârsta de 4 luni, bebelușii simt prezența celorlalte persoane, aflate în spatele lor, iar această abilitate o păstrăm toată viața.