De ce timpul trece mai lent în spațiu decât pe Pământ (VIDEO)
Astronautul Scott Kelly este celebru pentru un motiv simplu: a stat un an în spațiu, la bordul Stației Spațiale Internaționale, notează playtech.ro.
Unul dintre motivele pentru care a fost omul ideal pentru acest experiment a fost faptul că are un frate geamăn, pe nume Mark. În afară de toate efectele despre care am vorbit în acest articol, se pare că șederea în spațiu a mai avut unul surprinzător (cel puțin, pentru necunoscători): diferența de vârstă dintre cei doi a crescut, iar totul poate fi explicat cu ajutorul Teoriei Relativității, spun cei de la Science Alert.
Potrivit teoriei lui Einstein, timpul trece mai lent pentru obiectele în mișcare, comparativ cu modul în care trece pentru observatorul staționar. De asemenea, se mișcă mai lent și dacă te afli aproape de o masă gravitațională, cum e Terra. Pe scurt: timpul e relativ. Cei doi frați s-au născut la o distanță de șase secunde, iar acum diferența a crescut la șase secunde și cinci milisecunde, pentru că Scott a orbitat planeta cu o viteză de aproximativ 28.200 de kilometri pe oră.
Cei de la MinutePhysics tratează, în clipul de mai jos, Paradoxul Gemenilor, un experiment imaginar din teoria relativității restrânse, în care o persoană care călătorește în spațiu cu o navă de mare viteză se întoarce acasă și își găsește fratele geamăn identic rămas pe Pământ mai bătrân decât el. Acest rezultat pare neașteptat, deoarece situația pare simetrică, întrucât fratele rămas pe Pământ poate fi considerat ca fiind și el în mișcare în raport cu celălalt. De aceea se numește "paradox". Contradicția aparentă este explicată în cadrul teoriei relativității.
Desigur, mai sunt și alți factori de luat în calcul, tocmai de aceea NASA a folosit gemeni în acest experiment. Scopul a fost să examineze exact efectele pe care spațiul le are asupra corpului uman. Mark, fratele rămas pe Terra, ar putea să stea mai bine decât Scott pe termen lung, în eventualitatea în care anul petrecut în spațiu i-a făcut acestuia corpul să se deterioreze mai repede.
- Astăzi se împlinesc 56 de ani de când Belka și Strelka au zburat în cosmos
- Experiment devenit viral. Ce se întâmplă dacă torni acid sulfuric peste un hamburger (VIDEO)
- Inovație în domeniul călătoriei în spațiu: Rusia prima care testează cu succes un nou model de rachetă
- EXPERIMENT INEDIT! Au băgat un Galaxy Note 7 într-un cub de gheață și l-au dat de pământ (VIDEO)
- Experiment INEDIT! Află care băutură distruge mai repede smalţul dinţilor (VIDEO)