De ce vor gravidele să-și țină partenerii de mână când intră în travaliu
Este o întrebare pe care adesea și-au adresat-o atât femeile, cât și bărbații. Se pare că femeile aflate în travaliu resimt mai puțină durere dacă își țin partenerii de mână. Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado susțin că acest gest transmite în creier semnale, ca un fel de empatie, făcând durerea mai suportabilă, scrie realitatea.net.
Se pare că există un motiv întemeiat pentru ca soții sau iubiții să participe la naștere. Doar dacă țin de mână persoana iubita, gravida poate suporta mai bine durerile facerii.
Experimentul, la care au participat 20 de cupluri, a provocat durere. Femeilor li s-a turnat apă fierbinte pe braț, în timp ce acestea își țineau partenerii de mână. A durut mai puțin, potrivit participantelor, pentru că persoana iubită a putut ghici cât de mult doare rana provocată. Secretul constă în sincronizarea creierelor partenerilor, care experimentează durerea în același mod.
Această empatie poate fi motivul pentru care femeile își țin partenerii de mână în timpul travaliului și al nașterii. Autorul principal al studiului, dr. Pavel Goldstein, a experimentat același lucru atunci când i s-a născut fiica. De aici i-a venit și ideea cercetării.
"Am descoperit că cele două persoane se sincronizează prin intermediul creierelor atunci când se țin de mâini, acest lucru având un efect analgezic atunci când cineva suferă. Este posibil ca empatia să fie transferată prin atingere", spune coordonatorul cercetării, potrivit Daily Mail.
- Sigur nu ştiai asta! Cum să scapi de durerea de dinţi
- HOHOTE DE PLÂNS în Kemerovo! Părinţii distruşi de durere îşi îngroapă micuţii: ESTE ÎNGROZITOR când mor copii (IMAGINI JALNICE)
- ÎNGROZITOR! Cum a transformat televiziunea Kremlinului incendiul devastator din Kemerovo într-un spectacol agresiv de propagandă
- TREBUIE SĂ ȘTII! Semnul ascuns că animalul tău de companie e bolnav