De Crăciun se întâmplă minuni. O familie din raionul Ialoveni va beneficia de tratament stomatologic gratuit
De Crăciun se întâmplă minuni. Este şi cazul a două familii nevoiaşe cu mulţi copii din satul Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, care vor beneficia de tratament stomatologic gratuit. Iniţiativa a venit din partea medicilor din sat, care spun că că astfel şi-au propus să aducă o bucurie celor aflaţi în dificultate.
''Ne-am gândit că ar fi o iniţiativă foarte binevenită şi anume proiectul social de Crăciun care priveşte asistenţa şi tratamentul stomatologic complex a două familii cu mulţi copii. A avut loc deja prima vizită, primul tratament unde s-a stabilit planul tratamentului şi, respectiv, la următoarea vizită, dumneaei va beneficia cu familia şi copiii individual", a declarat administratorul cabinetului stomatologic, Vuioleta Solomon.
Zinaida Veste are cinci copii şi anul trecut a fost diagnosticată cu cancer la sân. Femeia spune că după mediatizarea cazului, oamenii i-au sărit în ajutor şi s-a vindecat. De asememenea, familia va petrece sărbătorile de iarnă în casă nouă.
''După mediatizare, foarte multă lume ne-a susţinut şi ne susţin şi în ziua de azi, datorită lor şi a oamenilor de bună credinţă multe asociaţii s-au implicat şi ne-au ajutat la procurarea locuinţei, procurarea medicamentelor. Ne-au susţinut în toate şi cu haine pentru copii'', spune Zinaida Zestre.
Potrivit soţului femeii, ajutorul stomatologic este o mare bucurie pentru familie, întrucât micuţii aveau nevoie cel mai mult de tratament.
''Foarte mult ne bucurăm pentru că nu ne permite salariu, nu ne permitem să mergem la un tratament stomatologic ca să ne consultăm, să ne facem dinţii. Foarte important pentru copii, pentru noi ca maturi, oricum, când ne doare mai răbdăm, dar pentru un copil, durerea e foarte mare şi copilul nu rabdă, el trebuie tratat la timp'', a declarat Ion Veste.
Primarul satului a selectat cele două familii care beneficiază de serviciul dentistului şi spune că acestea au fost alese în funcţie de implicarea părinţilor în creşterea şi educarea copiilor.
''Avem un caz, soţ, soţie şi cinci copilaşi care vor beneficia de acest gest frumos din partea stomatologiei din comuna Ruseştii Noi şi mai avem o familie, o mamă solitară cu patru fetiţe'', a declarat primarul satului, Valentina Meşină.
Potrivit administraţiei cabinetului stomatologic din satul Ruseştii Noi, asemenea iniţiative vor fi organizate şi cu ocazia altor sărbători.