De Crăciun şi Revelion vor circula mai multe trenuri
De Crăciun şi Revelion, numărul de vagoane şi trenuri va fi suplimentat. Reprezentanţii Căii Ferate din Moldova susţin că decizia a fost luată pentru a face faţă fluxului de călători în perioada sărbătorilor. Astfel, de astăzi şi până pe 1 ianuarie 2013 şi în perioada 7 - 14 ianuarie 2013, vor putea fi transportaţi mai mulţi pasageri.
Calea Ferată va suplini cu 40 de unităţi numărul vagoanelor, pe liniile Chişinău-Moscova şi Chişinău-Sankt-Petersburg. Totodată, de pe 26 decembrie, vor fi introduse pe linie două curse suplimentare de la Moscova. Unul va trece pe segmentul de cale ferată Cuciurgan-Bender şi se va porni din gară noaptea, iar celălalt - prin zona Moghiliov-Podolski-Ocniţa, iar îmbarcarea va fi ziua.
Potrivit datelor, numărul de călători veniţi din Federaţia Rusă creşte, în luna decembrie, cu 50 la sută.