De la dragoste la ură nu este decât un singur PAS. După ce au guvernat împreună, PSRM şi ACUM se ceartă ca la uşa cortului
Deputaţii PSRM şi cei ai blocului condus de Maia Sandu şi Andrei Năstasev şi-au adresat replici acide şi acuzaţii dure. În timp ce socialiştii îi învinuiesc pe aleşii PAS şi PPDA că fac circ în Parlament, cei din urmă spun că, de fapt, deputaţilor PSRM nu le place când sunt scoase la iveală încălcările pe care le comit.
"Vedem că pe colegii noştri îi interesează mai mult circul decât munca de bază şi vreau să le sugerez că dacă sunt aşa de interesaţi de circ, avem Circul din Chişinău unde dumnealor pot să-şi depună CV-urile, acolo tot au nevoie de angajaţi", a spus deputatul PSRM, Grigore Novac.
"Posibil că tot comportamentul pe care îl reprezintă cel din extrema dreapta este legat, admitem, cu aerul cald de primăvară. Se mai întâmplă", a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja.
Mai mult decât atât, socialistul Grigore Novac l-a acuzat pe deputatul PAS, Mihail Popşoi, de comportament bădărănesc, după ce acesta a avut un schimb de replici cu colega sa de partid, Zinaida Greaceanîi.
AMB
"GRECEANÎI: Deconectați, vă rog, microfonul domnului Popşoi.
POPŞOI: Domnul Nichiforciuc m-a insultat, dar dumneavostră nu i-aţi închis microfonul, doar mie. Doamna Grceanîi trebuie să-mi permiteţi să-mi duc replica până la capăt.
GRECEANÎI: Nu vă permit.
POPŞOI: De ce nu i-aţi închis microfonul domnului Nichiforciuc, când dumnealui m-a atacat personal.
GRECEANîI: Nu vă permit. Nu v-a atacat personal absolut deloc. Dați-i voie o oră să vorbească domnul Popşoi.
POPŞOI: 30 de secunde îmi este suficient."
"Domnul Popşoi parcă se afla ieri pe toloacă la Vadul lui Vodă, dar nu în plenul Parlamentului. Ce se întâmpla ieri, eu credeam că undeva se cerea intervenţia unui psihiatru, când un vicepreşedinte a Parlamentului manifestă un comportament de bădăran", a spus Novac.
De cealaltă parte, Popşoi spune că toate certurile dintre deputaţi sunt provocate de preşedintele Parlamentului, Zinaida Grceanîi:
"Preşedintele Parlamentului în mod discrepţionar deconectează microfoanele opoziţiei, guvernării mai puţin. Dumneaei nu este speakerul socialiştilor. Dacă doamna Greceanîi ar respecta regulamentul şi ar demonstra echidistanţă nu ar exista această tensiune în Parlament."
Totodată, deputatul PPDA, Liviu Vovc, i-a acuzat pe socialişti că nu reprezintă interesele cetăţenilor, ci fac jocul preşedintelui Igor Dodon.
"Deputaţii socialişti au venit la conferinţa de presă să ne spună despre constructivism, e regretabil că ei îşi permit să voteze orice proiect antisocial, orice proiect pe care îl vrea preşedintele Dodon, fără a intra în esenţa lor. Şi în acest caz opoziţia nicicum nu poate să tacă, trebuie să batem alarma. "
Şeful statului, Igor Dodon, şi purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Carmena Lupei, nu au răspuns la telefon pentru un comentariu. La acuzaţii nu a reacţionat, deocamdată, nici preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.