De la Moscova, la Tiraspol. Filat se va întâlni din nou cu Şevciuk, la sfârşitul săptămânii curente
După ce, săptămâna trecută, a revenit din vizita oficială de la Moscova, premierul Vlad Filat speră să se întâlnească, la sfârşitul săptămânii curente, cu liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Potrivit premierului, interlocutorii urmează să treacă în revistă progresele realizate în procesul de comunicare dintre cele două maluri ale Nistrului.
„Am vorbit cu dumnealui, zilele trecute, la telefon. Spuneam că e timpul deja să ne vedem, pentru a mai trece în revistă cele ce s-au făcut, unde mai avem probleme pe care nu le-am rezolvat. Eu aş vrea să reuşim, la sfârşit de săptămână, să ne vedem, să avem această comunicare”, a declarat Vlad Filat, într-un interviu pentru Europa Liberă.
PUBLIKA.MD reaminteşte că ultima dată Filat şi Şevciuk s-au întâlnit în acestă vară, în cadrul unei vizite private în Grecia, pe Muntele Athos, organizată de Mitropolitul Moldovei, Vladimir. Secretarul de presă al Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, a declarat atunci că oficialii au mers la Muntele Sfânt ca să se roage pentru “pace pe cele două maluri ale Nistrului”.