De la Parlament s-au mutat la Guvern: Comuniştii trimit Alianţa la groapa de gunoi (VIDEO)
De la Parlament, s-au mutat la Guvern. Câteva sute de membri şi simpatizanţi ai PCRM au pichetat astăzi sediul Executivului. Comuniştii acuză partidele aflate la guvernare că ar fi uzurpat puterea în stat.
"De ieri nu mai avem guvernare. Ieri a fost bătut ultimul cui în sicriul democraţiei din Republica Moldova. Această Alianţă trebuie de trimis la groapa de gunoi. Jos Alianţa!", a declarat deputatul comunist Eduard Muşuc.
Potrivit poliţiei, cel puţin 250 de simpatizaţi şi membri PCRM, însoţiţi de deputaţi comunişti au pichetat timp de jumătate de oră clădirea Guvernului. Partidul Comuniştilor afirmă, însă, că au mărşăluit peste 1.000 de persoane. Oamenii au ieşit la miting în semn de protest faţă de preţurile şi tarifele majorate, dar şi faţă de politicile antisociale, aprobate în ultima perioadă de de Executiv.
Protestatarii au cerut demisia imediată a alianţei de guvernare. Deputatul comunist, Mark Tkaciuc, a declarat că protestele vor continua până când coaliţia de guvernare va pleca de la putere.
La Edineţ, opoziţia a strâns în faţa consiliului raional aproape 500 de oameni.
Vineri, înainte de şedinţa Parlamentului, aproximativ 200 de susţinători ai Partidului Comuniştilor, alături de deputaţii PCRM, au protestat în faţa Palatului Republicii. Ei au cerut, de asemenea, demisia Alianţei pentru Integrare Europeană.
- Muşuc către Ghimpu: Лучше быть красным, чем голубым VIDEO
- Comuniştii în gura mare: ALIANŢA MARŞ AFARĂ! DEMISIA! Ghimpu: Duceţi-vă măi acasă! VICTORIE! VIDEO
- PSD a scos în centrul Capitalei câteva sute de vârstnici care au protestat faţă de scumpiri
- Şi porcii protestează: Un fermier a eliberat 10 animale în centrul Chişinăului în semn de protest faţă de instabilitatea politică