De la pasiunea pentru hainele tradiționale, la afacere. O mamă din Taraclia şi-a deschis un ATELIER, cu un GRANT câştigat din UE (FOTOREPORT)
Ludmila Bișir, în vârstă de 35 de ani, originară din Taraclia a decis să deschidă un atelier de haine tradiţionale.
Femeia se află în al 3-lea concediu de maternitate.
Ludmila a reusit să obțină un grant în valoare de 10 mii euro din partea Uniunii Europene, prin programul SARD, care prevede susținerea proiectelor de dezvoltare a afacerilor în Gagauzia și Taraclia.
Banii castigați au fost investiti în utilaj de croitorie şi brodat, datorită cărora hainele confecţionate sunt arată mai sofisticat.
Până la inițierea afacerii Ludmila a activat în Consiliul Raional. În afacerea sa ea a fost susținută de mama sa care are experienta in domeniul de croitorie si i-a cusut haine deosebite incă din copilarie.
Bunicile de asemenea au contribuit la dezvoltarea afacerii. Una dintre ele prin o ajută în atelier, iar a doua stă acasă cu copii, cât Ludmila se află la muncă.
Femeia spune că regretă că ziua are doar 24 de ore pentru că ar vrea să mai implementeze mai multe idei, dar și să reuşescă să petreacă timp cu casnicii.