De mâine, toţi şoferii sunt obligaţi să circule cu pneuri de iarnă
De mâine, conducătorii auto care nu vor avea maşinile echipate cu pneuri de iarnă vor primi amenzi de la 100 la 200 de lei. Şoferii sunt obligaţi să circule cu pneuri de iarnă în perioada 1 decembrie-1 martie.
Astăzi, la magazinele specializate au venit mai mulţi conducători auto să-şi pregătească maşina de iarnă. Potrivit comercianţilor de pneuri, în ultima lună, acestea s-au scumpit cu până la 15 la sută. Scumpirea anvelopelor de iarnă este determinată de cererea mare, dar şi de faptul că producţia a scăzut, urmare a recoltei proaste de cauciuc natural.
Totodată, mulţi şoferi îşi cumpără cauciucuri la mâna a doua, al căror preţ este mai mic. Potrivit experţilor, 30 la sută dintre şoferii moldoveni utilizează anvelope de iarnă la mâna a doua.
Din cauza condiţiilor meteo, a neatenţiei şoferilor sau maşinilor echipate necorespunzător, iarna trecută s-au produs peste 350 de accidente rutiere, în urma cărora 20 de oameni au murit şi peste 500 s-au ales cu diverse traume.