Timp de 65 de zile, din Insulele Canare până în Antile, biologul şi fizicianul francez Alain Bombard a supravieţuit fără apă dulce şi niciun fel de provizii, scrie evz.ro.

Până la fabuloasa sa aventură, Alain Bombard a mai navigat solitar, la bordul unui mic cutter, între Tanger şi Casablanca sau între Csablanca şi Las Palmas.

Atunci i-a venit ideea că un om poate supravieţui, în cazul unui sinistru naval, fără apă dulce şi mâncare, într-o barcă mică, iar ca mijloc de orientare doar cu un banal sextant.

S-a întâmplat în 1952 şi micuţa sa ambarcaţiune gonflabilă,o barcă de tip Zodiac, măsura doar 4,5 metri lungime.

A botezat-o l’Heretique. La bord nu existau niciun fel de provizii, nici apă, iar ca mijloace de procurare a hranei a avut doar un harpon mic şi o plasă cu care a strâns plancton.

După 53 de zile de navigat cu o velă şi plutit în derivă, şi băut apă de mare, Bombard a fost decoperit de un vapor, Arakaka. Echipajul s-a oferit să îi dea de mâncare, dar Alain Bombard a refuzat.

A făcut o mică excepţie. A acceptat o portocală. Din cauza aceasta temerarul său demers de a demonstra că un om poate supravieţui în astfel de condiţii groaznice, fără niciun fel de ajutor, a fost pus sub semnul îndoielii de duşmanii săi.

I-au căzut unghiile de la picioare, iar hemoglobina i-a ajuns la limita mortală

Iată mărturia lui Alain Bombard, scrisă pe coperta cărţii sale “Naufragiat de bună voie”, publicată în 1953: Orice naufragiat poate să ajungă pe uscat, cel puţin în stare la fel de bună ca mine.

Am fost un naufragiat ca toţi ceilalti. Fiziceşte nu eram excepţional. Nimic nu mă desemna în mod special pentru aceasta traversare. Bineinţeles că am slabit în acest timp, dar am ajuns în viaţă. 

Repet ca nu e vorba de a trăi bine, ci de a supravieţui atat cat e necesar spre a ajunge pe uscat sau a întâlni o navă. Pot să afirm acum că marea ne oferă destula băutură şi mâncare spre a efectua cu încredere călătoria salvatoare.

În timpul celor 65 de zile ale drumului din Canare in Antile, n-am avut un noroc deosebit, iar călătoria mea nu poate fi în nici un caz considerată ca o faptă de un curaj nebunesc, ca un fapt cu totul excepţional. 

Am slăbit 25 de kilograme şi am suferit o multime de tulburari. Am ajuns pe uscat cu o anemie pronunţată; cantitatea totală a hemoglobinei era la limita mortală.

Perioada care a urmat dupa uşorul dejun de pe Arakaka era cât pe-aci să-mi fie fatală. O diaree teribilă, cu eliminări de sânge, m-a chinuit timp de două săptămâni.

De două ori am fost pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa: la 23 noiembrie, cand s-au ivit primele semne ale furtunii care se apropia şi la 6 decembrie, în ziua când mi-am scris testamentul.

Dezhidratarea pielii a provocat o erupţie generalizată pe tot corpul. Mi-au cazut unghiile degetelor de la picioare.

Am avut tulburări oculare importante, o scădere simţitoare a forţei musculare şi mi-a fost foame. Dar am ajuns în viaţă!".