DE O VIAȚĂ, MEDIC. O femeie din Cimișlia lucrează de 49 de ani felcer
Embed:
Şi-a dedicat toată viaţa muncii în spital. Nina Leancă are 80 de ani și aproape patru decenii i-a petrecut în mașina de ambulanță, alături de pacienții care aveau nevoie de ajutorul ei. Ea este mai energică și decât cei mai tineri din colegii ei și spune că putere îi dă fiecare caz când reușește să salveze o viață.
Nina Leancă muncește de 49 de ani la Substația de Asistență Medicală Urgentă. Și acum, ea este la fel de energică atunci când aude alarma și trebuie să plece la o chemare. Ea își amintește că și-a dorit mult să ajungă medic, pentru a o putea ajuta pe mama sa, care se îmbolnăvea des. Astfel, a ajuns un adevărat înger păzitor și pentru miile de pacienți care au trecut prin mâinile ei.
"Dacă omul rămâne mulțumit, îi ajuți și el se simte mai bine, sigur că nu-l poți trata, și el îți spune "Dumnezeu să-ți dea sănătate". Pentru mine asta e cel mai important. Eu întotdeauna am venit cu bucurie la lucru", a spus felcerul la Spitalul de Urgență Cimișlia, Nina Leancă.
Nina Leancă spune că ar mai lucra o viață tot la Serviciul Salvare și nici nu se gândește la vârsta de pensionare.
"Eu încă nu simt vârsta mea. Eu nu mă simt bătrână, că mă dor picioarele, nu simt încă", a spus felcerul la Spitalul de Urgență Cimișlia, Nina Leancă.
Unii dintre colegii Ninei Leancă sunt și cu 30 de ani mai tineri decât ea. Cu toții spun că ea este un izvor nesecat de răbdare și au foarte multe de învățat de la ea. Astăzi, cu toții i-au urat la mulți ani.
"Să vă aibă Dumnezeu în Pază. La mai mult și la mai mare! Sănătate! "
"O cunosc ca pe unul dintre cei mai exemplari și mai buni lucrători. Este foarte disciplinată, este un etalon pentru toți. "
"E femeie liniștită, cu multă răbdare, cu atenție mărită. E o femeie de la care putem lua un exemplu, chiar și eu, care am ajuns la această vârstă, pot lua un exemplu de la ea"
"Multă sănătate îi dorim. Serviciul ca serviciul. E foarte important, e interesant să activezi, pentru că astfel de menții în formă. Dacă singurătatea acasă, dar la serviciu noi ne mai ocupăm", a spus directorul SAMU Cimișlia, Gheorghe Rusu.
Nina Leancă este cel mai în vârstă medic felcer din țară și este mama președinelui PPEM, Iurie Leancă.

- O istorie tristă de viaţă. Pompierii au dărâmat un zid pentru a ajuta o femeie de 490 de kg să fie internată la spital
- ACCIDENT TERIBIL la Sângerei! Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane au ajuns în stare gravă la spital (FOTO)
- Unul dintre cei mai cunoscuți criminali din istoria SUA, în stare gravă la spital
- Condiţii mai bune pentru copiii din secţia arsuri a spitalului "Emilian Coţaga". Au fost instalate aparate de aer condiţionat şi s-a amenajat un teren de joacă