De Paşti, 30.000 de americani au căutat ouă prin curtea Casei Albe
Casa Albă n-a renunţat, nici în acest an, la faimosul concurs al rostogolirii ouălor de Paşte. Familia Obama s-a distrat de minune cu această ocazie. Copii prezenţi la sărbătoare au participat şi la o altă activitate, în care au căutat ouă prin curtea reşedinţei prezidenţiale.
30.000 de oameni din 45 de state americane şi-au procurat bilete la evenimentul organizat anual de familia prezidenţială americană.
Ouăle pe care le-au căutat copiii în acest an prin curtea Casei Albe au fost prietenoase cu mediul, realizate din lemn certificat ecologic şi colorate cu vopsele pe bază de apă şi ulei vegetal. De asemenea, cu această ocazie s-a cântat live, s-a făcut sport, s-a dansat şi au fost organizate de gătit.
Activităţile fac parte din campania „Let’s Move” a primei doamne, Michelle Obama, care este destinată combaterii obezităţii în rândul copiilor.