De sărbători, parcurile companiilor de închirieri auto rămân pustii VIDEO
Parcurile auto ale companiilor de închiriere a automobilelor au rămas pustii în aceste zile. Administratorii de firme spun că de sărbătorile pascale numărul maşinilor închiriate a crescut de trei ori, iar cele mai multe solicitări sunt din partea moldovenilor întorşi de peste hotare.
Cel mai des maşinile sunt închiriate pe o perioadă de la patru la şapte zile, spun reprezentanţii companiilor de profil.
"Solicitările sunt la 100 %. 80 % din solicitări sunt din partea moldovenilor care au venit de peste hotare pentru a sărbători alături de cei dragi sfintele sărbători de Paşti. Oamenii au nevoie să se deplaseze la ţară, la frigărui sau la plajă", spune administratorul unei firme de închirieri auto Alexandru Bezconecinîi.
Din cauza cererii mari, oamenii închiriază şi maşinile de lux, care sunt mai scumpe.
"Cu maşinile închiriate oamenii merg şi peste hotare. Unii merg chiar şi la mare să se odihnească. Avem şi maşini din clasa lux, care pot fi închiriate împreună cu şoferul companiei. În parcul nostru sunt 30 de automobile, iar de sărbători a rămas doar unul singur", a menţionat administratorul unei firme de închirieri auto Oxana Gînga.
Potrivit reprezentanţilor companiilor de închiriere a automobilelor, solicitările se vor reduce abia la sfârşitul săptămânii viitoare.
- De Paşte, maşinile închiriate au fost la mare căutare
- Cozi la spălătoriile auto. Şoferii vor maşini curate de Crăciun pe stil vechi
- Numărul maşinilor vechi importate în Moldova s-a dublat. Dealerii auto, nemulţumiţi de vânzări
- În ajun de Paşti, cererea pentru închirierile auto a scăzut cu 30% faţă de anul trecut
- Sărbătorile pascale aduc bani grei în buzunarele firmelor funerare. Cât costă cele mai solicitate monumente