DE ŞTIUT! De ce trebuie să consumăm laptele de capră
Până acum 10.000 de ani, omul nu consuma laptele altor mamifere. Când a început să domesticească animalele, a observat că femelele anumitor specii au bunul obicei de a "pune deoparte“ lapte.
Cum capra, se spune, a fost primul patruped domesticit, laptele de capră e primul lapte "străin“ folosit de om ca hrană, scrie femeia.ro.
Acesta are un procent de minerale şi oligoelemente (fosfor, vitamine din complexul B) considerabil mai mare decât laptele de vacă şi este mult mai uşor de asimilat (e aproape similar celui matern).
De la străbuni citire
Supuşi ai faraonilor, egiptenii considerau laptele de capră atât de bun, încât nu putea fi decât sfânt. Ca atare, îl aduceau drept ofrandă zeilor.
Egiptencele din înalta societate, luând exemplul Cleopatrei, îl foloseau pentru îmbăiere, ca să aibă cea mai fină piele, şi de băut, ca aibă tinereţe fără bătrâneţe.
Hipocrate, părintele medicinei, denumea în lucrările sale laptele de capră un lichid miraculos, recomandându-l ca remediu în bolile pulmonare grave, precum şi în afecţiunile degenerative.
Pe la noi, doftoroaiele îl amestecau cu năprasnic şi-l dădeau de băut femeilor sterpe şi bărbaţilor nevolnici.
De ce este atât bun laptele de capră
Mai întâi, întrucât compoziţia lui este foarte asemănătoare cu cea a laptelui matern. Motiv pentru care organismul copiilor îl acceptă mai uşor decât, spre exemplu, pe cel de vacă. Apoi, pentru că e extrem de hrănitor şi mult mai uşor de digerat decât cel de vacă sau bivoliţă.
În al treilea rând, pentru că are mai puţin colesterol, mai puţin grăsimi, mai puţine calorii decât laptele de vacă, oaie sau bivoliţă. Şi, nu în ultimul rând, pentru că îl pot bea şi aceia cu inteloranţă la lactoză.
Digestia mult mai uşoară permite lactozei să treacă mai repede prin tubul digestiv, eliminând posibilitatea de a fermenta şi a face rău.
De ce e medicament
Se spune că dacă bei lapte de capră – maximum 500 ml pe zi pentru adulţi, chiar dacă e mai uşor digerabil – eşti mai puţin supusă riscului de face hipertensiune, tulburări de ritm cardiac, deranjamente biliare. Motiv pentru care este recomandat cu căldură femeilor însărcinate, diabeticilor, celor cu afecţiuni biliare, precum şi anemicilor.
Consumul constant de lapte de capră previne mai multe forme de cancer, ba chiar stagnează cancere în forme incipiente, reglează tensiunea şi colesterolul, ajută în problemele de tranzit intestinal şi curele de slăbire. Creşte imunitatea naturală a organismului, combate stările depresive, tratează TBC.
Este bogat în potasiu, deci ideal în dietele celor cu afecţiuni cardiovasculare. Se recomandă copiilor pentru o creştere armonioasă, dar numai după vârsta de un an, deoarece conţinutul de vitamine al laptelui de capră nu corespunde necesităţilor sugarului.
De ce ar trebui să te fereşti
Elixir, elixir, dar şi el are defectele lui. Laptele de capră este sărac în fier, cupru şi vitamina C, are un conţinut ridicat de grăsimi saturate. În plus, asemenea oricărui lapte, întreţine focarele de infecţie și, drept urmare, nu se recomandă lapte, de nici un fel, sau iaurt bolnavilor cu amigdalită sau faringită.
Produsele lactate complet degresate pierd total vitaminele A, D şi E, care sunt liposolubile, adică au nevoie de grăsimi pentru a fi absorbite.
- E REVOLTĂTOR ce a făcut un bărbat care transporta o cisternă cu reziduuri din lapte (VIDEO)
- INEDIT! Vezi cum un tată îi scoate dintele de lapte fiului său (VIDEO)
- INEDIT! O nouă tehnică la vaci pentru a produce mai mult lapte
- Life Style: Recomandările specialiştilor. Tot ce trebuie să ştii despre laptele degresat
- PREMIERĂ pentru Republica Moldova! Femeile vor putea dona lapte pentru bebeluşii născuţi prematur
- INTERESANT! Ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți la lactate