Bun găsit şi salutare pentru toţi şi fiecare. Sunt Vsevolod Cernei şi vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”Eden”, despre străvechiul lui sens propriu și ulteriorul sens figurat.

Dicţonarele explicative atestă atât sensul propriu, cel biblic, de rai, paradis, cât şi cel figurat de loc foarte frumos, foarte plăcut, încântător.

„Eden” este un cuvânt ebraic care înseamnă delicii, încântare, abundenţă, luxuriant. În „Cartea Genezei”, Gan eden, grădina deliciilor, este paradisul terestru, imaginat ca o grădină uriaşă şi încântătoare, unde au apărut cei dintâi oameni, Adam şi Eva şi au trăit acolo înainte de comiterea păcatului originar, când, neascultând porunca lui Dumnezeu și gustând din roadele pomului cunoașterii, pentru care fapt au fost izgoniţi din Rai.  

O ipoteză mai prozaică şi geografică invocă termenul sumerian „edin” care înseamnă stepă, câmpie, deșert sau sălbăticiune, dar și "țara deschisă".

Acest cuvânt a fost folosit de Sumerieni pentru a se referi la terenurile aride de la vest de Eufrat.  Această versiune pare cam dubioasă, deoarece asocierea paradisului cu terenurile aride e cam paradoxală și puțin credibilă.

În aceeași cheie geografică, Eden e considerat un toponimic străvechi al unui teritoriu situat prin preajma râurilor Tigru și Eufrat.

A fost utilizat frecvent în literatură. O mare parte a acțiunii din poemul epic ”Paradisul pierdut” al poetului englez John Milton se desfășoară în Grădina Edenului.

În ”Divina comedie” marele poet italian Dante Alighieri plasează grădina Edenului în vârful muntelui Purgatoriu unde ea reprezintă 'ultima etapă a procesului de purificare prin care trec sufletele pentru a putea accede în paradis.

Pentru mulți scriitori medievali, imaginea Grădinii Eden creează un loc pentru dragostea și sexualitatea umană.

Un roman SF al scriitorului polonez Stanislaw Lem e intitulat „Eden”, la fel şi trilogia SF a americanului Harry Harrison.  „La răsărit de Eden” se numeşte şi un celebru roman al scriitorului american John Steinbeck, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Romanul a apărut în anul 1952, iar deja peste 5 ani a avut parte de o strălucită transpunere cinematografică a regizorului Elia Kazan.

Trimiterea la Eden este prezentă chiar și în critica literară. De exemplu, vorbind despre romanul lui Mihail Sadoveanu „Zodia Racului”, George Călinescu spune: „Călătorul străin crede a descoperi în Moldova înapoiată a lui Duca-Vodă un adevărat Eden."

Motivele Grădinii Edenului cel mai frecvent portretizate în manuscrise iluminate și picturi sunt "Crearea Evei", "Ispitirea Evei" de șarpe, "Căderea Omului", în care Adam ia fructul, și "Izgonirea". Marele plastician renascentist Michelangelo a pictat o scena din Grădina Edenului pe tavanul Capelei Sixtine din Vatican.

Dar și dincolo de domeniile artistice, în vorbirea curentă, cuvântul „eden” a ajuns să desemneze, prin extensiune de sens,  un loc foarte frumos, foarte plăcut, minunat, încântător, o sursă bogată de desfătare, dar și culmea fericirii, fericirea supremă.

La fel și adjectivul ”edenic” înseamnă la propriu ”de rai, paradiziac”, iar la figurat ”frumos, plăcut, încântător”. Există şi substantivul edenitate ce desemnează ceea ce e edenic, dar e un cuvânt livresc şi foarte rar utilizat – în opera aceluiaşi George Călinescu, de exemplu.