Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre sinistra expresie „cadavru viu”, originile ei literare şi semnificaţiile metaforice.

Dicţionarele noastre explicative definesc frazeologismul „Cadavru viu” sau cel  familiar  cadavru ambulant ca om foarte slab și palid, om extrem de slăbit și cu aspect bolnăvicios.

Acest sens, de om bolnav, sfârşit de puteri este vechi. Cu această semnificaţie a folosit expresia poetul rus Aleksandr Puşkin în poemul său „Poltava”, scris în anul 1828. Iată versurile în original şi  în traducerea lui George Lesnea: „Сей труп живой, еще вчера Стонавший слабо над могилой” - „Cadavru viu, ce slab şi laş Gemuse c-un picior în groapă..."

În general expresia pare să fi parvenit din limba şi chiar din literatura rusă, dar nu din poemul „Poltava”, ci din titlul „Cadavrul viu” al unei cunoscute drame a prozatorului rus Lev Tolstoi, în original ”Живой труп”, scrisă în anul 1900, publicată postum și montată în premieră în anul 1911. A fost tradusă în mai multe limbi și pusă în scenă la Viena, Berlin, Paris, Londra și ulterior în multe alte orașe din toată lumea.  Anume acest titlu a devenit, în formă nearticulată, o expresie, lărgindu-şi accepţiunea. În piesă, personajul principal, aristocratul Fiodor Protasov simulează o sinucidere, apoi se ascunde de soție de soție și prieteni și duce o viaţă promiscuă, de mort între cei vii, împreună cu drojdia societății.  Pornind de la acest chip, împerecherea de cuvinte „cadavru viu" a ajuns să desemneze o căzătură, un suflet gol, un om inutil. 

De fapt, acest oximoron metaforic este cu mult mai vechi – în Noul Testament biblic,  în Epistola întâia către Timotei, Sfântul Apostol Pavel scrie: „cea cu

adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua. Iar cea care trăieşte în desfătări, deşi e vie, e moartă”.

La figurat, expresia ”cadavru viu” este sinonimă cu cuvântul ”zombi”, al cărui prim sens este de om înviat din morți, care și-a pierdut apoi înscris cu anumite ordine, pe care le execută orbește, folosit în interes personal sau de manipulare politică. La figurat, în registru familiar, zombi este un om fără caracter, lipsit de orice voință.

Originea noțiunii ”zombi” nu este certă. O versiune că termenul a ajuns pe insula Haiti de sclavii aduși  la începutul secolului XVII din Vestul Africii. 

Altă opinie este că provine de la termenul „nzambi”, care în limbile bantu înseamnă „zeitate mică” sau „suflet de mort”. Conform altei versiuni e derivat din cuvântul dialectal „jambi” care înseamnă „arătare, fantomă”.  În afară de acestea, în unele culturi africane „zombi” este numele unui şarpe negru enorm, eternul inamic al soarelui, luminii şi bucuriei. Şi versiunea istorică: în anul 1804 în Haiti sclavii s-au răsculat şi au abolit robia. Liderul revoluţiei, Jean-Jacques Dessaline, i-a nimicit pe toţi albii de pe insulă. Unul dintre cei mai fanatici artizani ai masacrelor era mulatrul Jean Zombi, renumit pentru brutalitatea sa.

Anume numele lui a intrat în tradiţia haitiană Voodoo ca prototip al mortului viu.