Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”școală” și câteva detalii curioase privind pătrunderea lui în limba română.

Acest itinerar etimologic a fost urmărit şi comentat în linii mari într-un articol publicat de lingvista Rodica Zafiu în revista ”Dilema veche”.

Autoarea menționează că într-un recent manual de limba română cuvântul ”şcoală” este ales ca exemplu de articol de dicţionar, cu definiţia şi cu indicaţia etimologică din DEX. Elevii pot astfel afla că substantivul românesc ar proveni din ”Şkola” în bulgară, sârbă, rusă şi ”skola” în poloneză. Această trimitere etimologică e de natură  să ne nedumerească.  Mulţi ştiu că  în engleză instituţia se numeşte school, în italiană scuola, în franceză ”ecole”, de aceea este curios de ce termenul românesc este legat doar de limbile slave moderne  vorbite prin vecini. 

Unde mai  pui că şi conceptul ”școală” provine de la cuvântul latin ”schola”, care însemna ”timp liber consacrat studiului”, derivat și el la rândul său din  greaca antică ”scholeion”, de la ”schole”. La greci, termenul însemna, paradoxal din punctul de vedere al zilei de azi, pur şi simplu ”timp liber”, apoi termenul a evoluat la a desemna ”locul în care era petrecut de regulă timpul liber” și unde se purtau discuții științifice și filozofice, după care a ajuns să desemneze ”locul de lectură” şi, în fine, prin excelenţă locul de instruire.

Acest timp liber constituia un ideal deseori exprimat de filozofi şi o categorie socialmente valorizată pusă sferei sarcinilor productive.

În  Imperiul Bizantin, în anul 425,  a apărut școala, asemănătoare cu cea pe care o știm astăzi. Școlile vremii erau doar primare  și erau necesare instruirii personalului militar.

Școala obligatorie a devenit comună în unele părți ale Europei în secolul al XVIII-lea. Primele țări care au introdus învățământul obligatoriu au fost Danemarca și Norvegia.

Aflarea noastră în sfera de influență ecleziastică și culturală a Bizanțului a și determinat intrarea termenului latin schola în română prin intermediar slavon, într-o epocă veche. Varianta ardelenească işcoală indică şi o sursă maghiară. Cuvântul era folosit în secolul al XVII-lea de Dosoftei, Miron Costin şi alţi cărturari ai vremii respective.

În dicţonarele explicative engleze, franceze, italiene este indicată apartenenţa cuvintelor school, ecole, scuola la moştenirea culturală greco-latină. Este curios că  în limba rusă cuvântul „şkola” a intrat, în opinia etimologilor, prin intermediul limbii polone în care szkoła a ajuns din latină, Polonia fiind ţară catolică,   de aceea limba polonă  e plină de latinisme.

Deci, deşi a intrat în limba română prin intermediul limbii slavone, cuvântul şcoală e de origine latină şi  are un statut cultural cert în ţările europene, în limbile cărora este larg răspândit.  Încă o dovadă că suntem cu toţii europeni proveniţi din civilizaţia antică greco-latină.